Sari la conținut

Diabeticii, trimişi la medicul de familie

Cei 200 de specialişti din ţară au în grijă un milion de pacienţi. În România sunt diagnosticaţi aproape un milion de diabetici, iar alţi 500.000 de oameni nu ştiu că suferă de această boală.

Cifrele ne plasează pe locul al II-lea în Europa, după Turcia. Iar medicii sunt prea puţini. Unui specialist român îi revin 6.000 de pacienţi, de două ori mai mulţi decât media europeană. „Este criză de medici diabetologi, unii au plecat în străinătate. Am avut multe cazuri care au venit în hipoglicemie de către medici care nu au avut voie să prescrie”, a declarat Constantin Ionescu-Târgovişte, membru al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Un ordin dat acum şapte ani îi obligă pe bolnavi să vină trimestrial la control, pentru evaluare şi prescrierea tratamentului. Cu 50 de mii de cazuri noi anual, decizia creează cozi interminabile. „Aceste medicamente se iau încontinuu, o dată la 3, 4 luni, şi sunt persoane care stau la distanţă de centrele cu specialişti. În 30 de ani de când sufăr de diabet am stat destul de mult la coadă”, a spus Stelian Pantazescu, pacient.

Ministerul Sănătăţii vrea acum să schimbe regulile. Potrivit unui nou proiect, doctorii de familie şi cei de medicină internă ar putea da şi ei reţete, în baza unei scrisori medicale pe care pacientul o primeşte de la specialist. Dar există riscul că unii pacienţi să ia doar reţeta, fără să mai meargă la control. „Pacientul acela este pierdut. Medicul de familie nu are timp să îl evalueze cum îl evaluăm noi. Măcar la şase luni să vină la un control la medicul specialist”, a declarat Simona Carniciu, medic diabetolog.

„O să ţinem cont de ce spune comisia”, promite Alin Ţucmeanu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Prevederile ar putea fi aplicate cel mai devreme la sfârşitul lunii august.

Singurii pacienţi care vor fi nevoiţi să respecte regula reţetei prescrise exclusiv de specialist sunt cei dependenţi de insulină. 150.000 de bolnavi depind astfel de 200 de specialişti.

Etichete: diabet , reţetă diabet , diabet ministerul sănătăţii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale