E.coli în brânza de vaci. Ministrul Agriculturii: Trebuie văzută sursa laptelui şi unde s-a contaminat

Data publicării:
Producator lapte Germania GettyImages-83580803

  

Foto: Gulliver/ Getty Images

ACTUALIZARE 14.25. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune că sursa E.coli ar putea fi laptele folosit pentru fabricarea brânzei. Inspectorii veterinari au descoperit ieri că tulpina bacteriei E. Coli reponsabilă de boală a fost descoperită în 25 de kilograme de brânză proaspătă produsă în Curtea de Argeş şi în carnea de pui dintr-o gospodărie din judeţul Bacău.

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii: „S-a verificat sursa de apă, nu sunt probleme, s-a verificat sănătatea muncitorilor, nu sunt probleme, laptele în brânza proaspătă nu este pasteurizat. Trebuie văzută sursa laptelui şi unde s-a contaminat. Carnea de pui a fost la Bacău, eşantionul dintr-o probă de la un pui crescut în curte, găsit în frigiderul unei familii care a fost afectată. Doar Ministerul Sănătăţii poate trage concluziile necesare, noi punem la dispoziţie informaţiile rezultate în urma testelor făcute.”

Este verificat acum laptele de la două ferme, din Argeş şi Dolj, care furnizau materia primă pentru fabrica de brânzeturi. Până acum, autorităţile au analizat 194 de probe de produse lactate şi din carne, legume şi fructe din pieţe, magazine şi gopodării proprii. Două probe au fost găsite cu probleme şi sunt chiar din judeţele de unde provin copiii care s-au îmbolnăvit în ultima lună - Argeş şi Bacău.

În acest moment, o secţie de la fabrica de brânzeturi de la Curtea de Argeş a fost închisă.


O fetiţă externată de curând a mâncat brânză de vaci de la firma Brădet, iar în cazul altor doi, părinţii au spus că le-au dat brânză şi produse lactate din Craiova şi Câmpulung.

Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie": „Este vorba de 3 copii pe secţia de nefrologie. Trebuie să vă mai spunem că dintre aceştia unul va pleca astăzi acasă, deci practic vor rămâne numai doi copii care fac şi dializă peritoneală. Este vorba despre cei mai recent veniţi şi necesită în continuare acest tratament.

Despre copilul care pleacă este unul dintre cei mai mici, a avut o evoluţie mai dificilă la început, în ultimul timp ne-am ocupat de readaptarea nutriţională. L-am reînvăţat să mănânce şi sigur că asta se vede de la o zi la alta şi asta se vede la copii pentru că au un tonus mai bun, au o figură mai plăcută, colaborează mai bine.

Copilul din ATI despre care cu toţii ştim că a avut o evoluţie mai proastă la începutul bolii să spunem că se simte puţin mai bine, că înregistrează mici progrese, dar având în vedere complicaţii neurologice pe care le ştim de la debutul bolii, sigur că ne menţinem rezervaţi asupra a ceea ce se va întâmpla mai târziu”.

Primele răspunsuri în anchetele privind sursa îmbolnăvirii bebeluşilor diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, vin de la inspectorii pentru siguranţa alimentelor.

Tulpina bacteriei E.coli reponsabilă de boală a fost descoperită în 25 de kilograme de brânză proaspătă produsă în Curtea de Argeş şi în carnea de pui dintr-o gospodărie din judeţul Bacău. Rezultatele au apărut după ce inspectorii au analizat mai mult de jumătate dintre cele 337 de probe recoltate în ultimele zile. Totuşi, în timp ce primul caz de infectare din judeţul Argeş s-a manifestat pe 31 ianuarie, lotul de brînză în care a fost descoperită E.coli a fost produs abia pe 22 februarie. Un lanţ de magazine a anunţat deja că retrage din unităţile sale din judeţul Argeş produsele provenite de la acea fabrică.

Două probe dintre cele 194 în cazul cărora s-au încheiat analizele au fost găsite cu probleme. Şi sunt chiar din judeţele de unde provin copiii care s-au îmbolnăvit în ultima lună - Argeş şi Bacău.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu: „Una, o probă de pui, spate şi gât, recoltat din frigiderul unei familii din Bacău, şi a doua, în comerţ, dar este vorba de un lot de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci, produsă la Brădet, fabrica Brădet”.

Însă este prea devreme să se tragă linie, spune ministrul.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu: „Trebuie avut mare atenţie, pentru că recoltarea probei s-a făcut în comerţ. Deci contaminarea putea să fie în orice moment, de la plecarea din fabrică, deci nu putem să incriminăm în aceasta fază pe nimeni”.

Ca să se afle dacă brânza a fost contaminată după plecarea din fabrică sau chiar materia primă era infestată, inspectorii vor preleva probe din laptele folosit pentru producerea brânzei contaminate.

Daniel Lupu, director DSV Argeş: „Dacă le ducem miercuri la Bucureşti, probabil vineri, lunea care vine le vom avea.

Noi vrem să mergem prin eliminare, orice!”

Angajaţilor de la secţia unde s-au produs cele 25 de kilograme de brânză găsite cu E.coli li se vor face analize. Medicii vor să afle dacă ei sunt purtători ai acestei bacterii. De asemenea utilajele din fabrică vor fi dezinfectate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri