Eliberarea documentelor medicale pentru înscrierea copiilor în colectivități este gratuită

Data publicării:
copii scoala mediafax 1

 

Potrivit CNAS, eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi normelor de aplicare ale acestuia, relatează Mediafax.

„Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite", a precizat conducerea CNAS, într-un comunicat de presă.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate sunt efectuate pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie, a precizat sursa citată.

De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale şi actele necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţia copilului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri