EXCLUSIV Digi24. Diagnosticul dezastrului de la Institutul Cantacuzino

Data publicării:
vaccin mediafax-1

Institutul Cantacuzino. Pe patru hectare de teren în zona Cotroceni se întind zone de producţie, laboratoare de analize şi de cercetare. Aici ar trebui să fie produse medicamente, vaccinuri şi alte seruri.

Institutul Cantacuzino este într-o situaţie dezastruoasă. Institutul mai poate produce doar vaccin anigripal, în rest toate celelalte activităţi, laboratoarele de analiză, cele de diagnostic, cercetarea, merg cu sincope şi în pierdere. Astfel, datoriile institutului au ajuns la 16 milioane de lei.

Un raport de audit întocmit de funcţionari din Ministerul Sănătăţii şi obţinut în exclusivitate de Digi24 arată dimensiunea dezastrului.

„În primul rând, achiziţiile publice s-au făcut fără a ţine cont de bani. S-au cumpărat softuri şi aparatură IT cu preţuri şi de trei ori mai mari faţă de ce se găsea pe piaţă”, se arată în document.

Pentru pagina de internet a institutului s-au plătit mii de euro, dar nu e gata nici acum. De asemenea, o firmă a câştigat contractul pentru înfiolarea vaccinului antigripal, deşi institutul are un aparat, pe care a dat 160.000 de euro, care făcea exact acelaşi lucru.

Astfel de afaceri păguboase au dus la prăbuşirea Institutului, au constatat cei care au realizat controlul.

„În ziua de astăzi nu se mai produce nimic la Cantacuzino. Acum, dacă o firmă la care noi avem datorii ne dă în judecată, poate cere falimentul”, spune Dumitru Viezureanu, liderul de sindicat de la Institutul Cantacuzino.

De pe urma dezastrului de la Cantacuzino cel mai mult a avut de suferit producţia de vaccinuri. Cel gripal a fost retras de pe piaţă, după ce s-a descoperit că e contaminat cu o toxină periculoasă. Asta după ce, cu mare pompă, era prezentat ca un succes.

„De la oameni cu doar 8 clase care lucrau la producerea vaccinului, la lipsa de reacţie a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care ar fi trebuit să verifice cum se produce serul”, semnalează raportul.

Documentul arată că fabricarea vaccinului a început înainte să existe autorizaţie, iar studiul pe oameni s-a făcut chiar dacă se ştia că serul este contaminat. Acum liniile de fabricaţie sunt oprite complet. Inclusiv cea de producţie a vaccinului anti - TBC.

„Cel puţin pe vaccinul antigripal la Institutul Cantacuzino se lucrează în acest moment pentru reluarea producţiei, pentru BCG încă nu”, a declarat Victor Olsavszky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.

Până va fi gata, groapa în care este Institutul Canatcuzino se adânceşte. O sursă de bani, contractul cu Casa de Asigurări pentru analize medicale, a fost oprit. Medicii refuză pacienţi din cauză că nu mai au reactivi pentru analize.

Ceea ce se întâmplă la Institutul Cantacuzino este în mare parte responsabilitatea Ministerului Sănătăţii, dar chiar cei care au făcut acest raport, angajaţi ai Ministerului, notează în document că nu se aşteaptă să fie luate măsuri. De aceea, ei au cerut sesizarea procurorilor.

Actualul director al Institutului Cantacuzino, demis de două ori din funcţie, dar repus de instanţă, a refuzat să ofere un răspuns la acuzaţiile din raportul de control. În schimb, Ministerul Sănătăţii spune că a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri