Google dezvoltă o brățară ce poate depista cancerul

Data publicării:
google sediu 1

Nanoparticulele pot fi introduse în sistemul circulator al pacientului prin simpla înghițire a unei pilule. Sunt particule atât de mici, încât pot încăpea până la 2.000 într-o hematie. Ele circulă în sistemul circulator și se atașază de celule, inclusiv de cele canceroase. Senzorul atașat la o brățară poate depista nanoparticulele și poate furniza informații importante medicilor. Ideea este să fie identificate orice mici schimbări în biochmia persoanei ce ar putea constitui un sistem de avertizare timpurie.

Nanoparticulele pot fi programate să îndeplinească diferite funcţii şi să transmită diverse informaţii despre funcţionarea organismului. Odată ajunse în corp, aceste particule intră în sânge şi aderă la peretele celulelor, care pot fi astfel analizate. Ulterior, un medic îşi va da seama dacă ţesutul este sănătos sau afectat de o tumoră.

Andrew Conrad, director Google X, explică: „Înghiţi o pastilă ce conţine nanoparticule, care sunt prevăzute cu anticorpi sau molecule ce pot detecta alte molecule din corp. Intră în organism şi, pentru că nucleul acestor nanoparticule este magnetic, le poţi atrage undeva. Le aducem într-un loc şi le întrebăm: Ce aţi văzut? Aţi detectat cancer? Aţi văzut ceva care poate indica un atac de cord? Aţi detectat prea mult sodiu?”

Cercetările sunt încă la început şi experţii de la Google mai au de răspuns la multe întrebări, înainte ca dispozitivul pe bază de nanoparticule lor să fie omologat şi lansat pe piaţă: Ce se întâmplă cu ele în corp? Cât timp rezistă acolo? Cum vor fi eliminate?

Un diagnostic timpuriu este, în multe cazuri, cheia pentru tratarea bolii. Multe cancere, cum ar fi cel de pancreas, sunt depistate numai după ce au devenit deja netratabile și, deci, fatale.

Ambiția Google este de a monitoriza constant sângele unei persoane pentru a depista markerii unici ai cancerului, ceea ce ar permite un diagnostic cu mult înainte de apariția oricărui simptom.

Proiectul este dezvoltat de unitatea de cercetare a companiei, Google X, care se ocupă de inovațiile cu potențial revoluționar, scrie BBC News online. Aici au fost create şi lentilele de contact care monitorizează nivelul glicemiei pentru bolnavii de diabet.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri