Iași. O ambulanță de 150.000 de euro a fost abandonată

Data publicării:
ambulanta resize 5228810-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-3

Ambulanța a staționat în tot acest timp, din cauza lipsei de personal. Legea prevede ca din echipajul care o utilizează să facă parte neapărat un medic specialist în urgenţe.

În prezent, la Unitatea de Primire Urgențe din Botoșani lucrează șase medici, dintre care patru sunt rezidenți pe specialitatea de medicina de urgență. De asemenea, sunt șase asistenţi începători, patru fiind la serviciul UPU, care vor face gărzi pe acest tip de maşină.

Șefii unității medicale așteaptă acum să mai ajungă și doi medici specialiști pe linia ATI a Spitalului Județean.

Ultimul pas care mai trebuie făcut pentru ca ambulanța să poată fi dată în folosinţă este obținerea autorizaţiei de la Ministerul Sănătăţii.

Deocamdată, personalul este suficient deoarece numărul orelor efectuate de gardă este de 12, însă începând cu anul viitor, când se va dubla, ar mai fi nevoie de încă 6 medici şi 6 asistenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri