Lunga aşteptare pentru supravieţuire. Doar jumătate din dosarele pentru tratament în străinătate au primit aprobare

Data publicării:
dosare cnas

Două dosare pline de acte, adeverințe, rapoarte medicale și buletine de analiză. Toate strânse pe parcursul a câțiva ani. De toate acestea a avut nevoie Daniel Dimulescu pentru a ramâne în viață, deoarece suferea de o boală rară, iar transplantul de plâmâni de care avea nevoie se face numai în străinatate.

„Sunt foarte puține cazuri în toata lumea, vreo 200 (...) și singura șansă era un transplant de plămâni, pe care l-am făcut în 2009 la Viena”, povestește Daniel Dimulescu.

Avea nevoie de 120.000 de euro, bani care, după alte patru luni de așteptare, au venit de la Ministerul Sănătății. Traseul obținerii fondurilor lor este însă unul anevoios.

Pacientul întocmește un dosar care conține adeverința de la medicul de familie, un raport medical și o cerere tip. Dosarul se depune la direcția de sănătate publică. Mai departe, dosarul ajunge la o comisie de specialitate care decide dacă cererea este îndreptățită. Dacă răspunsul este favorabil, cererea pacientului ajunge la Ministerul Sănătății, unde o altă comisie dă verdictul final.

În lege totul este clar. În realitate, însă, lipsa banilor pune mari piedici pacienților. O demonstreaza o filmare cu camera ascunsa la Direcția de Sănătate Publică.

Înregistrare cu camera ascunsă:

Aceștia sunt pașii. Apoi, la minister, când se întrunește comisia și în funcție de fonduri...

Bani nu prea mai sunt, iar acest program înțeleg că se lucrează la modificarea ordinului și nu știu cum va mai rămâne.

Tocmai din acest motiv, din 52 de dosare de tratament care au ajuns la Ministerul Sănătății, au fost aprobate doar 22. De altfel, fondurile destinate tratamentelor medicale în străinătate au fost înjumătățite în 2013 și 2014, comparativ cu 2012. De la 30, la 18 milioane de lei.

„La începutul acestui an, din răspunsurile din primele luni, pentru că nu era aprobat bugetul, pacienții erau amânați. Orice amânare poate sa îl coste pe pacient viața”, spune Carmen Uscatu, președintele Asociației Salvează Vieți.

Ministerul Sănătății dă bani pentru tratamente în străinătate atunci când nu exista remediu în țară. Până acum s-au aprobat dosare pentru transplant, radioterapie împotriva cancerului sau operații pe inimă. Israel, Austria, Germania, Italia, Ungaria și Spania sunt țările unde au mers cei mai mulți pacienți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri