Mai multe solicitări la ambulanţă din cauza caniculei

Data publicării:
ambulanta smurd mediafax

  

În ultimele 24 de ore, ambulanţa din Timiş a fost solicitată de 12 ori. Este vorba despre persoane care s-au prăbuşit în stradă, din cauza temperaturii.

Şi la Urgenţe a fost aglomerat. Numărul pacienţilor a crescut cu 20%, cei mai mulţi fiind bolnavi cu afecţiuni cronice.

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au fost deschise patru puncte de prim ajutor, unde oamenii pot sta la răcoare, li se oferă un pahar cu apă, iar asistenţii medicali le iau tensiunea arterială.

La nivelul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, numărul solicitărilor s-a dublat faţă de o zi obişnuită.

În Bucureşti, s-au înregistrat peste 550 de solicitări la ambulanţă, majoritatea fiind urgenţe.


Foarte cald a fost şi ieri. Mulţi dintre oamenii cu probleme de sănătate care s-au încumetat să iasă din casă în miezul zilei au avut nevoie de ambulanţă.

În Bihor, de exemplu, solicitările la 112 au crescut cu un sfert faţă de săptămâna trecută. Fiecare echipaj a avut, în medie, şapte sau opt intervenţii. În total, au fost aproape 180 de cazuri care au avut nevoie de ajutorul medicilor de pe ambulanţă.

La Arad, două persoane au căzut pe stradă din cauza căldurii şi au sunat la ambulanţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri