Medic: Tratarea pietrelor la fiere

Data publicării:
MEDIC-1

Dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală cu competenţă în chirurgia laparoscopică, a explicat la Digi24 că în cazul în care afecţiunea este în faza incipientă, operaţia poate fi făcută laparoscopic, iar după operaţie, pacientul trebuie să aibă o alimentaţie echilibrată. Medicul a explicat că dacă ai pietre „se scoate tot”, atât colecistul, care este organul formator de pietre, cât şi pietrele.

„Dacă scoţi doar pietrele va face în continuare”, a explicat medicul.

Dacă am descoperit o piatră care nu mă supără mă operez sau nu? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune toată lumea.

„O piatră la colescist va ajunge mai devreme sau mai târziu să se complice, deci mai bine intervii din timp, laparoscopic, a doua zi pleci acasă. Altfel, poate faci pancreatită sau cancer, care se tratează mai greu”, a explicat medicul Rubin Munteanu.

Medicul primar în chirurgie generală a explicat şi care sunt situaţiile în care nu trebuie intervenit chirurgical.

„Dacă pacientul nu poate suporta o intervenţie chirurgicală din cauza altor afecţiuni. Dacă nu ai pietre, indicaţia operatorie trebuie stabilită cu foarte mare precauţie. Foarte rar se întâmplă ca un colecist fără pietre să supere. Dacă nu are pietre, chirurgul se grăbeşte să îl scoată, simptomele rămân, pentru că erau date de altă boală. Decizia este mai importantă decât incizia! E uşor să scoţi un colecist, dar e foarte important să ştii când să îl scoţi - să te asiguri că suferinţele sunt ale lui”, a mai spus medicul Rubin Munteanu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri