Medici din Tecuci, acuzaţi de malpraxis. Familia unei paciente în stare gravă cere anchetă

Data publicării:
hol de spital cam bantuit - captura

Bărbatul, din localitatea gălăţeană Barcea, a depus plângeri atât la conducerea Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci, cât şi la Comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.

Soţia mea a fost operată de fibrom uterin în 28 aprilie. După operaţie, medicul Camelia Secară, care a operat-o, a spus că operaţia a ieşit bine, dar că este o problemă, deoarece urina nu mai iese normal. Au spus că o să îi facă spălături, dar abia mai târziu au spus că trebuie să o bage în cea de-a doua operaţie. Apoi a fost adusă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Aici am aflat ce s-a întâmplat”, a declarat Sorin Manea, soţul Margaretei Manea, citat de Mediafax.

El a povestit că, de fapt, în timpul operaţiei pentru fibromul uterin, soţiei sale i-au fost secţionate vezica şi ureterele.

Bărbatul a mai spus că, după ce a fost operată de două ori la spitalul din Tecuci, pacienta a fost transferată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, unde a fost operată a treia oară. Ulterior, femeia a fost adusă la Bucureşti, la Spitalul Militar, unde există soluţii medicale pentru recuperarea sa.

Abia după această operaţie (n.r. - operaţia de la Spitalul de Urgenţă Galaţi) am aflat că soţia mea avea vezica şi ureterele tăiate. Medicul care a operat-o aici mi-a spus că i s-a făcut implant de uretere şi că i-a fost cusută vezica, dar că era doar o soluţie provizorie, motiv pentru care în 6 mai am plecat cu soţia mea la Bucureşti”, a mai spus bărbatul.

În urma plângerii depuse de familia Margaretei Manea, conducerea spitalului din Tecuci a declanşat o anchetă internă, a declarat Teodor Negru, managerul unităţii medicale.

Familia spune că se va adresa şi organelor juridice pentru demararea unei anchete penale şi va sesiza şi Colegiul Medicilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri