Mihai, dependent de alcool: „Nu ştiam de unde să fac rost de bani să îmi mai iau o vodcă. Nu reuşeam să mă echilibrez dacă nu beam”

Data publicării:
vodca

Unul din zece români consumă alcool în mod exagerat, iar patima băuturii duce anual la peste 3,3 milioane de decese în întreaga lume. Sunt cifrele alarmante ale celui mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care arată o creştere de 30% a numărului de decese cauzate de alcool în ultimii nouă ani.


Mihai Ionescu are 45 de ani şi luptă cu dependenţa de alcool. A început să bea încă din liceu şi a preferat mereu tăria. „Mi-am dat seama că e un pericol, din moment ce în fiecare zi trebuia să beau neapărat. Nu ştiam ce să fac, de unde să fac rost de bani să îmi mai iau o vodcă. Nu reuşeam să mă echilibrez dacă nu beam o vodcă, asta îmi plăcea să beau”, spune el.

Efectele negative s-au văzut repede. Cei din jur l-au marginalizat şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu părinţii săi. Medicul de familie i-a sugerat să meargă la un psiholog, după care Mihai a început să bea doar ocazional. Şi totuşi... „Nu mă satisfăcea doar atât. Simţeam nevoia să beau din nou. Şi am zis că în cazul ăsta trebuie ruptă de tot. Şi am încheiat-o de tot. De la 1 ianuarie 2014 nu mai beau absolut deloc, indiferent de ocazie”, povesteşte el.

Psihologii spun că de multe ori oamenii încep să bea pentru că au dezamăgiri, probleme în familie sau la serviciu, dar şi din cauza anturajului. „Sunt mai multe forme de consum. Cel care vine din partea emoțională se poate transforma într-un consum constant, sau cel care vine sub forma unui consum dipsomanic. "Binge drinking - beau în weekend foarte mult. Am un job stresant, cu efort foarte mare, şi în weekend simt nevoia să mă eliberez”, explică psihologul Dragoş Dragomir.

La fiecare zece secunde, un om moare din cauza alcoolului în lume, arată cel mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Băut în cantități mici, alcoolul nu este însă nociv. Probleme apar din cauza excesului: „Pe măsură ce creştem cantitatea cresc şi efectele negative, iar efectele negative sunt asupra tuturor organelor. Există efecte devastatoare la nivelul creierului, inimii, ficatului, pancreasului. Creşte riscul de cancer. Are efecte devastatoare în peste 200 de boli”, explică dr. Gabriela Bondoc, director medical ALIAT.

Medicii spun că o femeie nu ar trebui să bea mai mult de un pahar cu vin, o bere mică sau un pahar cu tărie pe zi, iar un bărbat - două pahare. Dacă depăşiți frecvent această cantitate, este recomandat să cereți ajutorul unui specialist.

Psihologul, psihiatrul sau medicul de familie pot ajuta, dar o şedinţă de psihoterapie costă în jur de 100 de lei, iar tratamentul medicamentos depăşeşte 200 de lei lunar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri