Ministerul Sănătăţii extinde ancheta din spitale

Data publicării:
consultatie pacient spital

"Ministerul Sănătăţii, pe baza analizei situaţiei existente, a elaborat un plan de măsuri şi a decis ca primă etapă în acest sens extinderea în regim de urgenţă a prelevării testelor de sanitaţie privind utilizarea tuturor biocidelor folosite în cadrul unităţilor sanitare cu patruri. Acţiunea se va derula prin controale încrucişate în unităţile sanitare în care au fost depistate neconformităţi cu prilejul acţiunilor de control anterioare", se arată în comunicat.

"Până în acest moment au fost prelevate 133 de teste de sanitaţie din alte produse biocide utilizate de unităţile sanitare din 6 judeţe (Dolj, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Neamţ, Vrancea), dintre care 8 au fost neconforme.

Rezultatele complete vor fi făcute publice şi transmise tuturor factorilor de  decizie împreună cu propunerile de măsuri care se impun. Măsurile sunt parte a Planului Naţional de Control al Infecţiilor Nosocomiale demarat de Ministerul Sănătăţii care îşi propune totodată o serie măsuri legislative în materie, un plan adecvat de investiţii şi instruirea personalului implicat in activitatea de prevenire, supraveghere, diagnostic si control al infectiilor nosocomiale", anunţă Ministerul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment