Momentul scadenței. Managerii de spitale vor fi schimbați dacă adună datorii trei luni consecutiv

Data publicării:
manageri-1

Directorii care au acumulat datorii de-a lungul a trei luni consecutiv vor fi schimbaţi din funcţie. Ordinul care prevede acest lucru a fost dat în luna iunie şi acum ar trebui să vină scadenţa.

Această măsură a fost luată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru a-i responsabiliza pe manageri să cheltuiască prudent. Aceştia, în schimb, spun că sunt fortaţi să facă economii drastice pentru a se încadra în buget. Astfel, pacienţii sunt prinşi la mijloc şi sunt nevoiţi să vină de acasă cu medicamentele şi materialele sanitare de care au nevoie pentru a fi trataţi decent în spital.

Ministrul le transmite managerilor de spitale că nu banii sunt puțini, ci ei nu reușesc să îi cheltuiască așa cum trebuie.

Sunt cel puțin 16 spitale care au datorii foarte mari. În top se află spitalul Floreasca din Capitală, care are datorii de cinci milioane de euro. În total, cele 16 unități sanitare au, cumulat, datorii de 16 milioane de euro.

Ministerul Sănătății și-a asumat în scrisoarea de intenție către FMI să facă public un pachet de servicii medicale, să pună accent pe medicina primară și să reducă internările în spital. Toate aceste măsuri sunt incluse în planurile Ministerului, însă ele au fost luate cu întârziere sau nu au fost puse în practică deloc.

Plata datoriilor este una dintre măsurile asumate în acordul cu Fondul Monetar Internațional. La începutul anului erau datorii de un miliard de euro în sistemul de sănătate. Guvernul a pus deoparte 800 de milioane pentru plata acestor datorii, dar acestea se acumulează din nou fie din cauza managerilor, fie din cauza fondurilor reduse alocate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri