O asistentă la 15 bebeluşi. La Secţia de Neonatologie de la Maternitatea Braşov lucrează doar 35 de asistente

Data publicării:
asistente

Emese este asistentă la Maternitatea Braşov de mai bine de zece ani. Încă de anul trecut, de când multe dintre colege au ieşit la pensie, ea trebuie să muncească cât pentru trei angajate.

„Acum lucrăm 12 cu 24, nu este personal şi pot să am cinci ture pe săptămână, pot să am patru ture, şase ture”, spune Emese Csiki, asistentă la Maternitatea Braşov.

La fel ca ea sunt şi celelalte 34 de colege. Asta deşi la Secţia de Neonatologie ar fi nevoie de aproape 100 de asistente.

Dacă norma unei luni este de 160 de ore, am colege care efectuează până la 40 de ore suplimentare. Uneori chiar mai mult, în timp acumulându-se sute de ore, care nu sunt nici plătite, nici efectuabile. Normativul ar spune că o asistentă ar fi suficientă la patru-cinci copii, iar ele uneori ajung şi la 10-15”, spune Laura Oţelea, asistentă şefă Maternitatea Braşov.

Conducerea Maternităţii din Braşov spune că nu se pot face angajări până în martie, atunci când Consiliul Judeţean va stabili bugetul pentru acest an. Şi chiar dacă ar primi banii necesari, problemele nu s-ar opri aici.

„Este foarte greu de format o asistentă de neonatologie, în clipa când le-ai format, evident, salariul este mic şi încearcă fiecare să-şi găsească un loc care îi oferă un venit mai bun”, afirmă Valeria Badea, purtător de cuvânt al Maternității Braşov.

Adică la clinicile private din oraş, acolo unde şi sarcinile sunt altfel împărţite.

„În medie, noi avem cam șapte-zece copii pe zi, calculând la trei asistente, cam trei copilași pe asistentă”, spune Andreea Banciu, coordonatoarea secţiei de Neonatologie de la o maternitate privată.

O asistentă angajată la stat are un salariu în jur de 1.000 de lei pe lună, în timp ce la privat se pot câştiga 2.000-2.500 de lei pe lună. Anul trecut, la Maternitatea de stat din Braşov au venit pe lume peste 6.000 de copii, iar la una dintre clinicile private din oraş s-au născut puţin peste 1.000 de bebeluşi. 

Citiți și: Bebelușii născuți prematur, uitați de autorități. Ce trebuie schimbat în spitale pentru a se evita tragediile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri