Obiceiurile de zi cu zi care duc la căderea părului

Data actualizării: Data publicării:
par

Căderea părului devine o problemă când cad peste 100 de fire de par pe zi, dar cum ne dăm seama. Primul lucru pe care îl sesizăm este că ne cade mai mult păr decât de obicei, nu stă nimeni să numere, dar ulterior, din cauza căderii importante, părul se răreşte şi aici ne speriem tare.

În cât timp se întâmplă?

Destul de scurt. Pacientul vine şi imi spune: am din ce în ce mai puţin păr atunci când vorbim de căderea globală, pentru că există şi afecţiuni localizate, sunt mai speciale, în context genetic şi determinate de stres, dar dacă vorbim de căderea generalizată sesizăm în primul rând căderea importantă şi în al doilea rând părul este mult mai rar.

Din ce cauze ne cade părul?

Pentru sexul masculin determinismul este unul genetic şi ştim alopecia tipic masculină la care unii bărbaţi sunt predispuşi, iar în cazul femeilor avem mai multe componente: vorbim pe de o parte despre afecţiunile asociate, există o serie de probleme de sănătate sau medicamente pe care le luăm în fiecare zi ce induc căderea părului, dar există şi alte situaţii: dieta extrem de restrictivă, o dietă în care nu se consumă carne sau nu avem suficient de multe vitamine este asociată cu o cădere importantă a părului, dezechilibrele hormonale întâlnite în special la femei sunt asociate cu căderea părului şi stresul este un inductor important al acestui fenomen.

În cazul bărbaţilor este privită ca un fenomen relativ normal, dar nu e chiar aşa. Există o mulţime de implicaţii psihologice. Nu numai la bărbaţi, ci şi la femei. 60% dintre persoanele care au această problemă îşi doresc mai degrabă să aibă mai mult păr decât mai mulţi bani sau mai mulţi prieteni.

Aşa este, este invalidată, e un aspect important, completează fizionomia şi extrem de mulţi oameni pun preţ pe acest lucru. Avem la dispoziţie arme cu care putem să corectăm. Există şi situaţii în care cauza este determinismul genetic şi este un pic mai greu de luptat - pacienţi cu alopecie tipică. Dacă lucrurile sunt începute din timp atunci când se observă căderea părului şi rărirea lui importantă avem mai multe şanse să reuşim a ţine sub control această afecţiune.

Există medical anumite terapii ce pot reversa şi corecta această problemă în cazul căderii tranzitorii a părului.

Mezoterapia scalpului - aducem substanţele active necesare regenerării folicului pilos la nivelul dermului, asociate cu alte terapii locale pe care pacientul trebuie să le urmeze acasă.

Deci implantul de păr nu e singura soluţie

Este extrem de folositor în cazul determinismului genetic când nu prea mai avem arme şi avem zone întregi lipsite de păr, atunci singura şansă este implantul de păr.

Care sunt obiceiurile care ne slăbesc firul de păr?

Există astfel de obiceiuri care nu sunt benefice firului de păr, cum este spălatul frecvent. Sunt pacienţi care se spală zilnic, am pacienţi care se spală şi de 2 ori pe zi, nu e fiziologic. Există posibilitatea să ne spălăm mai des scalpul dacă facem un efort fizic susţinut zilnic, dar trebuie să folosim produse speciale pentru scalp sensibil sau spălatul frecevent.

Exista si alte obiceiuri precum părul prins în coadă, e un traumatism pe care foliculul pilos îl simte sau purtatul de şapcă, de pălărie, astfel de obiceiuri pot induce prin efect traumatic această pierdere tranzitorie. Vestea bună este că este reversibilă.

La fel si coafarea excesivă.

Desigur, coafarea excesivă şi folosirea unor produse slăbesc foliculul pilos şi părul poate cădea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri