Pacienţii îşi câştigă tratamentul în instanţă

Data publicării:
perchezitii medicamente

Oficial, în România sunt 1.000 de bolnavi de cancer care nu răspund la terapiile folosite în țară. Ei au nevoie de tratamente noi care fie nu se găsesc în România, fie există, dar nu sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. 130 dintre aceşti pacienţi, bolnavi de cancer de piele, au dat statul în judecată şi acum au dreptul de a primi tratamentul cerut.

„Am plâns, m-am speriat, dar uşor, uşor, am aflat şi că există tratament. 7.000 de euro pe lună, care nu se decontează de Casa de Asigurări. Am încercat să fac credit la bancă şi puteam să fac pe 20 de ani, să-mi cumpăr tratamentul pe trei luni, atât”, spune Adriana Cotorobai, pacientă.

„Casa Naţională a avut deja primele întâlniri cu producătorul acestui medicament şi urmează încheierea unor contracte”, spune Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.

Fiica Marianei suferă de artrită juvenilă şi fără tratament ar putea paraliza. Deşi substanţele au fost aprobate de Ministerul Sănătăţii anul trecut, birocraţia a blocat procedura de import.

„Ne duce pe lună la 6.000, 6.500 de lei. Eu şi soţul nu câştigăm decât jumătate pe lună şi un an şi jumătate l-am făcut noi”, spune Mariana Danilescu, mama unei paciente.

În iulie 2014, şapte pacienţi au câştigat procese asemănătoare. Alexandru trăieşte datorită tratamentului primit în urma acelei decizii.

„Anul trecut aveam o metastază de 8,5 cm, anul acesta a dispărut complet în urma tratamentului”, spune Alexandru Groper, pacient.

Pentru Sebi, sentinţa a venit prea târziu. La fel şi tratamentul.

„Băiatul între timp l-am internat la Spitalul Municipal Constanţa și am fost contactați de cei de la farmacie dacă prelungim și solicităm și a doua cutie. Din păcate, n-a mai apucat”, spune Cornel Ursache, tatăl lui Sebi.

Dar eu mă întreb, retoric, câte procese mai sunt necesare ca statul român să conştientizeze că trebuie să ne asigure accesul la tratament?”, spune Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România.

Sentinţa nu este una definitivă. Chiar şi aşa, statul este obligat să asigure tratamentele în cel mult trei luni. Dacă procesul va fi câştigat de pacienţi, statul ar putea fi obligat să asigure toate aceste tratamentele noi pentru bolnavi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri