Premieră națională: Metodă modernă de tratament pentru cancerul de prostată

Data publicării:
prostata

  

E atât de performantă această tehnică pentru că se face o fuziune de imagine, o fuziune a imaginii făcute în RMN cu imaginile live din prostată. Suprapunerea acestor imagini ne dă un diagnostic exact al cancerului de prostată”, a declarat Mihai Rădulescu, medic chirurg urolog din Saarbrucken, Germania.

Unul dintre pacienţii operaţi astăzi are 65 de ani. Medicii l-au anunţat acum cinci ani că are o tumoră la prostată. Deşi a mai fost operat, starea lui nu s-a îmbunătăţit considerabil. Acum, a mai încercat o dată să scape de probleme. „Profit de oportunitatea asta. Cu un instrument mai bun, care să ajute puţin la suferinţa bolnavului. Eu sper să fie mult mai bine decât a fost altădată”, spune Trandafir Dumitraşcu, pacient.

Tehnica „Fusion”, folosită de doi ani în aproape toate spitalele mari din Europa, este una dintre cele mai precise metode de diagnostic şi terapie a prostatei şi permite pacienţilor să plece din spital la două zile după intervenţie.

„Este adresată mai ales pacienţilor, să le spunem "de graniţă", la care există o suspiciune majoră de diagnostic, nu au toate semnele şi celelalte metode diagnostice nu au dat rezultate”, a spus Viorel Bucuraş, şeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Aparatura adusă din Germania costă 130.000 de euro şi va fi cumpărată de Spitalul Judeţean de la Timişoara. Medicii nemţi care au participat la intervenţiile chirurgicale spun că românii trebuie să fie foarte atenţi la sănătate.

„În Germania, majoritatea bărbaţilor cu vârsta de peste 50 sau 55 de ani consultă urologul pentru diverse teste de diagnostic, pentru a fi siguri că nu au cancer de prostată”, a afirmat Timo Tschuvtsch, medic chirurg urolog din Germania.

Statisticile arată că peste 40% dintre bărbaţii români în vârstă de peste 60 de ani suferă de afecţiuni ale prostatei. Cei mai mulţi ajung la medic prea târziu. Simptomele care trebuie să îi îngrijoreze sunt urinarea frecventă, usturimile şi durerile din abdomen.

Invitat în cadrul jurnalului Digi24 Timișoara a fost medicul Viorel Bucuraş, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean din Timişoara

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri