Prima operaţie prin GPS din România

Data publicării:
operatie gps

Alexandru Rado are 71 de ani şi suferă de gonartroză, o afecţiune care uzează articulaţia genunchiului. În ultimele luni, durerile au fost cumplite, astfel că medicii i-au spus că trebuie să se opereze. Graţie sistemului de navigaţie care i-a ghidat pe chirurgi, operaţia a durat numai două ore şi a fost un real succes, spun medicii.

Standardele intervenţiei chirurgicale sunt respectate întru totul, iar respectând protocolul, sigur că rezultatul funcţionării, post-operator, este deosebit. Va putea merge începând de mâine, poate să îndoaie, să întindă şi să umble”, a spus Jenel Pătraşcu, medic primar ortoped Spitalul Judeţean Timişoara. 

Medicii de la Timişoara au fost ajutaţi la prima intervenţie chirurgicală de un specialist venit din Dubai.

E ca un GPS, dar într-o sală de operaţie. Se pune pe pacient, apoi pe instrument. Şi-atunci când se mişcă instrumentul pentru a face tăieturi pe osul pacientului, se poate vedea unghiul”, a spus Marvin Mateo, reprezentantul firmei care a construit apratul. 

În plus, exactitatea dată de sistemul de navigaţie garantează şi o durată mai mare de funcţionare a protezei. Cel puţin 20 de ani.

Precizia este extraordinară şi rata de supravieţuire a protezelor este mult mai mare, deci mai puţină suferinţă pentru pacient, mai puţine costuri sociale”, a spus Dan Poenaru, şeful Secţiei de Ortopedie II de la Spitalul Judeţean din Timişoara. 

Aparatul a costat 180.000 de euro şi a fost achiziţionat cu banii Universităţii de Medicină din Timişoara şi fonduri de la Ministerul Sănătăţii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...