Sari la conținut

Proiecte aduse în discuție la fiecare campanie. Pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Iași trebuie alte studii de fezabilitate

La Iaşi, primii paşi pentru ridicarea unui Spital Regional de Urgenţă s-au făcut în 2007. Studiile de fezabilitate au înghiţit o jumătate de milion de euro. Bani aruncaţi în vânt. După şapte ani, proiectul trebuie refăcut, pentru că studiile nu mai sunt valabile. Construcţia va fi făcută cu bani europeni - 150 de milioane de euro.

Este bine că acum totuşi s-a acceptat să existe o finanţare europeană, urmează să dăm deoparte orgoliile şi să-l construim cum trebuie”, a spus Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Urmează ca în cursul lunii septembrie să stabilim o echipă mixtă de lucru de la minister împreună cu cei de la Primăria Municipiului Iaşi, pentru a putea începe documentaţia necesară pentru a obţine fondurile europene”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi.

Când proiectul noului spital a fost lansat în discuţie, cele mai multe controverse au fost legate de amplasamentul clădirii. În cele din urmă, s-a stabilit ca unitatea sanitară să fie construită în afara oraşului. În 2010, un teren de 12 hectare, aflat într-o comună la zece kilometri de Iași, a fost trecut în proprietatea Ministerului Sănătății. Dar acum autorităţile ieşene s-au răzgândit. Vor ca spitalul să fie mai aproape.

Dacă alţii vehiculează alte idei e treaba lor, este loc de vorbă”, a spus Dan Niţă, primarul comunei Miroslava.

Proiectul spitalului regional de urgenţă a fost şi a rămas o fata Morgana bună de folosit în campanii electorale”, a afirmat Tudor Ciuhodaru, medic specialist urgențe.

Acum, în cazul unei urgenţe, oamenii așteaptă cu orele la camerele de gardă ale unităţilor medicale.

„Se stă foarte mult la rând, cel puţin la UPU am avut acum o problemă cu soţul meu, a stat o noapte întreagă”, a spus o ieșeancă.

„Acum câțiva ani am fost cu mama mea şi am stat 16 ore, ea având atac cerebral”, a adăugat o „

Poate acum dacă intră în clasa întâi restanţa aceasta de 7 ani poate că se va împlini, sperăm să se facă”, a spus unul dintre cotizanții la sănătate.

De serviciile unui spital regional de urgenţă ar beneficia toţi pacienţii din judeţele Moldovei.

Etichete: Proiect , ministerul sănătăţii , studiu de fezabilitate , spital regiona de urgenta iasi

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale