Reacţia medicilor după ce Curtea Supremă a decis că nu mai pot primi donații de la pacienţi

Data publicării:
medici operatie

Decizia a fost pronunţată în cazul unui medic militar acuzat de luare de mită, dar a devenit obligatorie pentru toate instanţele din ţară începând de săptămâna aceasta, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Decizia Curţii Supreme a fost publicată în Monitorul Oficial, moment în care a devenit obligatorie pentru toate instanţele din ţară.

Asta după ce problema donaţiilor de la pacienţi pentru medici a împărţit sistemul judiciar în două - unii judecători au fost de părere că medicul care primeşte donaţii nu poate fi acuzat de vreo faptă penală, în timp ce alţii au considerat că legea nu le permite funcţionarilor să aibă alte venituri în afara celor salariale.

Cei nouă judecători au avut în vedere o decizie pronunţată în decembrie anul trecut tot de Instanţa Supremă, care stabilea că medicul angajat în sistemul public de sănătate are calitate de funcţionar public din perspectiva legii penale. Aşadar, prin noua decizie i s-a stabilit şi obligaţia de a nu primi plăţi suplimentare ori donaţii din partea pacienţilor.

Încadrarea în categoria funcţionarilor publici îi nemulţumeşte însă pe medici, care invocă tocmai legea care le reglementează profesia şi care spune clar că nu sunt funcţionari. Cadrele medicale vorbesc chiar de discriminare.

„Să vă dau un exemplu: să spunem că medicul X prestează nişte servicii medicale într-o clinică privată, servicii medicale care sunt integral decontate de către Casă. Care e diferenţa dintre acest medic şi un medic care lucrează într-un spital de stat? Normele deontologice sunt aceleaşi, iar sursa din care cei doi medici îşi primesc salariul este aceeaşi”, a declarat Mircea Savu, medic specialist radioterapie. Chiar dacă reglementările îi nemulţumesc, medicii spun că adevărata problemă sunt salariile prea mici din sistemul public.

Ne plângem că fug medicii, că nu îşi văd de treabă, că asistenta de serviciu... bun. Ar trebui fidelizaţi într-un fel şi este foarte limpede că ar trebui finalizaţi prin retribuţii ceva mai bune”, a mai spus Mircea Savu.

Decizia judecătorilor de la Curtea Supremă a fost pronunţată la sesizarea Curţii Militare de Apel Bucureşti. Magistraţii nu s-au putut pune de acord cu privire la interpretarea legii în cazul medicului Iancu Mocanu, acuzat de luare de mită. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri