Reforma copy/paste. Noul pachet de servicii medicale, amânat de patru ori, este similar cu cel propus de fostul ministru

Data publicării:
medici din interior

Pachetul de servicii medicale va fi structurat pe patru componente - prevenţie, medicină de familie, servicii în policlinică şi intrenări în spitale.

Pentru a preveni afecţiuni precum cancerul, diabteul, bolile de inimă sau cele mintale, un român va avea dreptul la o consultaţie o dată la trei ani, dacă are până în 39 de ani şi o dată pe an peste această vârstă. Aceste consultaţii vor fi acordate de medicul de familie, care va trebui să numere prezentările la cabinet ale pacienţilor. Aceste prevederi ar trebui să intre în vigoare de la 1 iunie, dar nu aduc nimic nou faţă de proiectul elaborat de Eugen Nicolăescu.

„Acest pachet de bază să sperăm ca va fi unul adaptat nevoilor pacientului din România. Nevoia de îngrijire medicală este foarte mare, adresabilitatea este mare, dar posibilitățile financiare de a susține acest sistem sunt reduse”, spune medicul de familie Valeria Herdea.

De aceea apar şi restricţii în acordarea asistenţei medicale.

Ca un exemplu, în policlinci vor fi numărate consultaţiile. În plus, vor apărea şi listele de aşteptare, deoarece cazurile vor fi prioritizate în funcţie de urgenţe. Cel care a venit cu această prevedere în proiectul de lege a fost Eugen Nicolescu, idee preluată acum de Nicolae Bănicioiu.

Nici internările în spital nu se vor mai face uşor. Pacienții care prezintă un bilet de internare vor fi programați în funcție de afecțiune, de gravitatea simptomelor şi de disponibilitatea serviciilor dintr-un anumit spital.

„Pachetul de bază este, în principiu, 75% din ce a lasat dl. Nicolăescu. Nu cred că îl mai critică nici domnia sa. Da, am mai adaugat doar partea de prevenție”, spune noul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

La pachetul de servicii medicale s-a lucrat aproape un an şi jumătate. Iniţial, trebuia să intre în vigoare la 1 februarie, pentru ca ulterior aplicarea să fie amânată pentru 1 aprilie. Odată cu schimbarea guvernului, reforma a mai fost amânată o dată - pentru 1 mai. Acum, noul termenul pe care ministrul Sănătăţii şi l-a asumat este 1 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului! Când intră, de fapt, banii pentru alocaţii, pensii, şomaj şi indemnizaţii în mai
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Țara care poate salva România, dacă SUA ne-ar întoarce spatele. Adevărul spus de un diplomat român format la...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un...
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...