România, ţara fără protocol unitar pentru prelevarea de organe

Ce a găsit Corpul de Control la Spitalul Pantelimon

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European

În prezent, fiecare medic sau coordonator de transplant din ţară acţionează după cum crede el că ar fi mai bine, pentru că nu există un protocol. Un proiect de lege îşi propune să rezolve această problemă.

Ioana Grinţescu, coordonatorul naţional pentru prelevări de organe: „S-au propus unele modificări pentru a facilita acest diagnostic şi nu e vorba neapărat de diagnosticul clinic, care-i un examen neurologic complex, ci mai ales de teste obligatorii şi auxiliare pe care secţia respectivă trebuie să le facă vizavi de individul respectiv”.

Tocmai din cauză că lipseşte un protocol unitar, apar şi diferenţe mari între centrele din ţară. Oradea, de exemplu, este campioană la prelevări, 140 în opt ani.

Citiţi şi

Organe pentru transplant, transportate cu avioane de linie

Carmen Pantiş, coordonatorul Centrului de Prelevare din Oradea: „Ceea ce pot să vă spun, după 8 ani de experienţă şi peste 400 de interviuri cu familia este că în momentul în care rudele înţeleg moartea cerebrală echivalentă cu moartea răspunsul <da> pentru donarea de organe este relativ uşor de obţinut”.

Iar pacienţii de pe liste de aşteptare nu au timp să aştepte. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 35 de ani, suferea de doi ani de o boală gravă a ficatului. A primit şansa la a doua viaţă, chiar în ziua de Crăciun, la Institutul Fundeni.

România nu are un registru al donatorilor vii. Există însă o procedură alternativă pe care orice doritor poate s-o urmeze.

Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România: „Să meargă la orice agenţie notarială din zona de domiciliu şi să-şi dea consimţământul că vrea să i se preleveze organele, atunci când va fi în moarte cerebrală”.

Cu toate acestea, legea din România spune însă că acordul familiei este decisiv. 80% dintre aparţinători acceptă în prezent donarea de organe. Autorităţile speră însă ca mentalităţile să se schimbe şi lucurile să evolueze şi în privinţa protocoalelor de prelevare şi numărul donatorilor să crească.

Ioana Grinţescu, coordonatorul naţional pentru prelevări de organe: „N-aş dori să spun că se va dubla, pentru că aş fi chiar irealistă, cred că măcar cu o jumătate din numărul actual”.

Specialiştii spun că România ar putea da anual aproape 800 de donatori, însă până în prezent numărul anual de transplanturi de-abia se apropie de 400.