Salariul medicului, plătit și de pacient. Banii vin de la cei care își aleg doctorul sau nu au programare

Data publicării:
salarizare

Astfel, cei care îşi aleg medicul sau vor să sară peste programare, trebuie să achite o sumă de bani în plus. Venitul suplimentar ar urma fie împărţit între echipa medicală şi spital.

Noua Lege a salarizării medicilor ar trebui să fie gata la sfârşitul acestei luni. Pe lângă scoaterea cadrelor medicale din categoria bugetarilor, viitorul act normativ ar trebui să asigure şi o creştere a salariilor doctorilor şi asistentelor. Majorare care ar urma să fie asigurată, într-o anumită măsură, chiar de pacienţi.

Banii ar urma să ajungă la echipa medicală. Dar, pentru stabilirea salariului, se va ţine cont şi de alte criterii - vechimea, timpul de muncă, experienţa profesională şi calitatea actului medical. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, salariul de bază al unui medic primar ar putea depăşi 1.000 de euro pe lună. Sindicatele doresc însă ca de aceste creşteri salariale să aiba parte şi cadrele medii din spitale, adică asistente şi infirmiere.

Noua Lege a salarizării cadrelor medicale ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie, anul viitor. În primele şase luni, va fi realizat un proiect pilot în 10 spitale. Dacă sistemul îşi va dovedi eficienţa, va fi extins în toate unităţile medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri