Simptome frecvent ignorate care anunță Covid: „Se manifestă în mai multe organe diferite, nu doar în plămâni”

Data publicării:
durere stomac
Simptomele care anunță Covid-19 pot varia de la pacient la pacient, atrag atenția specialiștii Foto: Shutterstock

Simptomele care anunță Covid-19 pot varia de la pacient la pacient, atrag atenția specialiștii. Dacă în unele cazuri, infecția este anunțată de probleme respiratorii, în alte cazuri aceasta se manifestă prin simptome asemănătoare cu cele ale toxiinfecției alimentare.

În ianuarie 2020, un bărbat care avea să devină cunoscut drept primul pacient diagnosticat cu Covid-19 din SUA, a ajuns la o urgență. Două dintre simptomele sale, tuse și febră, se numără printre cele care au devenit cunoscute drept simptomele principale ale Covid. Dar pacientul a avut și două zile cu greață și vărsături, scrie The New York Times.

Majoritatea asociază Covid-ul cu probleme respiratorii. Dar mulți dintre pacienți nu au dureri în gât, tuse sau dureri corporale, spune dr. Peter Chin-Hong, specialist în boli infecțioase la Universitatea din California, San Francisco. Unii oameni experimentează simptomele toxiinfecției alimentare și atât.

Asta pentru că infecția cu coronavirus se manifestă „ca aruncarea unei bombe în corpul tău”, explică dr. Ken Cadwell, profesor de medicină la Universitatea din Pennsylvania, care studiază modul în care Covid afectează intestinul. „Se manifestă în mai multe organe diferite, nu doar în plămâni.”

Cu cazurile de Covid în creștere, trebuie să recunoașteți simptomele și să știți cum să tratați simptomele gastrointestinale mai puțin cunoscute.

La unii pacienți, simptomele gastrointestinale apar în primele zile ale unei infecții, înainte de apariția febrei și tusei. Dar mulți dintre cei care se confruntă cu astfel de simptome „nu se gândesc că acestea sunt provocate de Covid”, a spus dr. Chin-Hong.

Diareea este un simptom gastrointestinal comun provocat de Covid, a spus dr. Chin-Hong. De asemenea, pacienții își pot pierde pofta de mâncare și pot experimenta greață, dureri abdominale și vărsături.

Covid nu se manifestă la fel de fiecare dată când te infectezi, a spus dr. Davey Smith, specialist în boli infecțioase la Universitatea din California, San Diego. Este posibil să aveți simptome de răceală și gripă și simptome gastrointestinale data viitoare.

Hidratarea este importantă pentru oricine cu Covid, dar consumul suficient de lichide este esențial dacă aveți diaree sau vărsături. De asemenea, este recomandat să consumi alimente cum ar fi pâinea prăjită și bananele, a spus dr. Adrienna Jirik, medic gastroenterolog la Cleveland Clinic.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Leonard Miron lucrează în sistemul de justiție britanic. De ce folosește fostul prezentator tv un alt nume de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A slăbit 27 kg în doar două săptămâni
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro