Simptomele care te anunţă că stresul te îmbolnăveşte

Data publicării:
shutterstock_525834415

Până la un anumit punct, stresul este o reacţie normală şi necesară a organismului. În cazul in care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ. Apar îmbolnăviri fizice şi tulburări psihologice. De la oboseală cronică la depresie, afecţiuni digestive sau boli cardiovasculare. Care sunt consecinţele stresului şi cum îl gestionăm, ne explică Constantin Cornea, psiholog.

Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări şi boli. Acestea includ o plajă largă de consecinţe patologice, ce se întind de la oboseală cronică, la depresie, şi afectează somnul, alimentaţia, viaţa sexuală. Se manifestă prin anxietate, migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de alcool şi tutun, relaţii adictive sau depresie.

„Prima dată trebuie să evaluăm, să vedem dacă din perspectiva somnului avem tulburări, dorim să dormim mai mult decât de obicei sau mai puţin, dacă din perspectivă alimentară simţim nevoia să mâncăm mai mult sau mai des, în exces dulce sau acru, dacă din perspectivă socială simţim nevoia să ieşim mai mult decât de obicei sau simţim nevoia să ne retragem, aceştia sunt doar câţiva factori pe care îi putem evalua şi care ne pot spune dacă e cazul să apelăm la un specialist.

Un specialist ne poate ajuta să descoperim adevărata cauză a stresului, pentru că cei mai mulţi nu ştiu care este evenimentul care l-a declanşat.

Problemele cauzate de stres trebuie rezolvate cu ajutorul unui specialist psiholog, dar şi cu ajutorul unui medic pentru a descoperi dacă şi din perpectivă medicală somatizarea respectivă s-a transformat într-o afecţiune.

Stresul poate fi asociat cu numeroase afecţiuni, de la afecţiuni digestive la afecţiuni neuronale, de la afecţiuni degenerative, precum demenţa sau Alzheimer, până la dureri de genunchi sau coate ale căror explicaţii nu le găsim.

Medicamentele antidepresive reprezintă o soluţie dacă sunt recomandate de un psihiatru şi dacă pacientul respectiv este supravegheat.

Din nefericire şi sportul poate deveni o adicţie. Sportul trebuie făcut în funcţie de vârstă,” explică specialistul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică