Sindicatul „Dr. Ioan Cantacuzino” refuză semnarea contractului colectiv de muncă

Data publicării:
chirculescu-1

Anunțul vine după ce miercuri președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a semnat la Ministerul Sănătății Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Ca urmare, greva generală din sistemul sanitar a fost amânată, iar conflictul de muncă a fost suspendat.

Sindicatul „Dr. Ioan Cantacuzino” spune însă că cererile de finanțare suplimentară a sistemului sanitar nu au fost asumate de guvernanți printr-un acord semnat, astfel că exodul medicilor va continua.

 „Am hotărât să nu semnăm Contractul Colectiv de Muncă pe Ramura Sanitară. Această semnătură ar fi oferit guvernanților atât un gir, cât și o acceptare a situației actuale, pe care noi, medicii, singurii răspunzători de evoluția pacienților noștri, nu îl puteam acorda. Știm cu toții care este situația din sistem și ce probleme ridică exodul medicilor – a semna un document în asemenea condiții ne-ar fi transformat în părtași, cu bună știință, la modul mai mult decât deficitar în care ne desfășurăm activitatea”, se spune în comunicatul sindicatului Cantacuzino.

Sindicatul recomandă totodată medicilor înscrierea într-un sindicat care să-i reprezinte.

„Le suntem recunoscători celor care au participat la greva de avertisment din 25 noiembrie. Cu această ocazie, însă, le reamintim că o mișcare revendicativă de succes în domeniul sanitar nu poate fi demarată, organizată, condusă și finalizată decât de medici, singura categorie de personal care are răspunderea deplină a actului medical. De aceea, le recomandăm tuturor colegilor noștri înscrierea în organizațiile sindicale ale medicilor. Dezideratele noastre nu pot fi obținute în afara unei mișcări sindicale puternice”, precizează dr. Florin Chirculescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri