Specialiști: Tulburările maniacale încep să se manifeste și vara

Data publicării:
depresie

Dacă într-o perioadă obişnuită medicii psihiatri din Bacău tratau doar un singur caz pe săptămănă, în ultimele luni, tratează şi câte trei, patru pacienți pe zi, cu tulburări maniacale. Bolnavii se prezintă la consult în diferite stadii. Fie sunt foarte trişti, fie sunt veseli şi au un comportament ciudat.

Din iulie am avut foarte mulți maniacali, nu este egal cu cel al depresiilor, care este mult mai mare, dar am avut extrem de multe cazuri”, spune dr. Camelia Hriban, medic psihiatru.

Cei mai mulţi pacienţi sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Specialiştii spun că problemele financiare sunt principalele cauze care duc la apariţia acestor afecţiuni.

„Observăm în această vară foarte multe efecte negative, în urma sărăciei, crizei economice, în urma pierderii locului de muncă, lipsa banilor, au mai intrat într-o criza emoțională pentru că depresia se produce pe fond psihic, emoțional”, spune sociologul Otilia Lupu.

În primele trei luni ale acestui an, la Centrul de Sănănate Mintală Bacău au fost înregistraţi aproape 50 de bolnavi psihic. Însă numărul acestora este mult mai mare, spun specialisţii. Numai în ultima lună, la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Bacău au fost înregistrate aproape 200 de cazuri de depresie şi tulburări maniacale.

La sfârșitul semestrului unu din 2013 erau înregistrate la Centrul de Boli Mintale Bacău un număr de 4.411 bolnavi”, afirmă Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău.

Din păcate, medicii nu pot decât să-i consulte pe acești pacienți și să le prescrie tratament. Chiar dacă în mai bine de jumătate dintre situații pacienții ar trebui internați, doctorii nu pot face acest lucru. Atâta timp cât nu există acordul pacientului, legea le interzice.

„E foarte greu să-l internezi, cum îi explici lui că nu-i bine când el se simte cel mai bine din viața lui, dar binele este relativ pentru că este incoerent, nu este specific lui, face gesturi necugetate”, susține dr. Camelia Hriban, medic psihiatru.

Netratată la timp, tulburarea maniacală duce la forme grave de depresie.

În plus, într-un studiu al Colegiului Psihologilor din România, reiese faptul că aproape 70 la sută dintre români nu au fost niciodată la psiholog. Mai mult, în ţara noastră nu există un program naţional de asistenţă psihologică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri