Spitalul care scoate la concurs 100 de posturi

Data publicării:
cluj

„De multe ori, suntem o infirmieră la 45 de pacienți. Chiar dacă îmi place această muncă, câteodată nu mai putem, este foarte greu în unele situaţii”, spune Elena Tămaș, care are un salariu lunar de doar 960 de lei. Pentru aceşti bani, face zilnic naveta de la 50 de kilometri depărtare de Cluj-Napoca.

„Lucrăm cam două săptămâni legate cu weekend cu tot, 2-3 săptămâni, mai sunt și cazuri de astea”, adaugă Elena Tămaș.

Cosmina Bădică lucrează de 15 ani ca asistentă. „E foarte greu din cauza lipsei de personal, asistentele sunt foarte puține. În momentul de față avem tură numai de dimineață tura, de după masă nu pot fi acoperite din cauza lipsei de personal”, spune Cosmina Bădică.

Pentru ca secţiile de terapie intensivă, chirurgie şi neurochirurgie să nu se închidă conducerea spitalului a scos la concurs 50 de posturi de infirmieră, 27 de îngrijitoare şi 7 de brancardier.

Zece asistente, 10 infirmiere, 2 ingrijitoare şi 2 kinetoterapeuți vor fi angajaţi cu contracte pe durată determinată.

Luna trecută, la spital a fost organizat concurs pentru ocuparea a 20 de posturi libere, dar au fost angajate doar 5 persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”