Spitalul de stat din oraşul Victoria, transformat într-unul privat

Data publicării:
spital

Cel mult 20 de bolnavi vor putea beneficia de servicii medicale gratuite decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, spun medicii. Oamenii au păreri împărţite. Pe de-o parte e bine că se redeschide spitalul, dar, pe de altă parte, nu îşi vor permite să se trateze.

„Oamenii sunt săraci aici. Oraşul ăsta e cam sărăcuţ. N-au serviciu, n-au bani, sunt mulţi pensionari”, spune un localnic.

„Ar fi foarte bine să se deschidă, că e foarte greu de mers la Făgăraş. Suntem la 30 de kilometri de aici, de Victoria, tot peste mână e. Se cheltuie nişte bani, nişte benzină”, mai spune o altă persoană din zonă.

„Aveam nevoie. Am atâta amar de boli şi trebuie tot timpul să fug în stânga, în dreapta. Am avut fetiţa bolnavă, a trebuit să plec până în Braşov cu ea”, spune o femeie.

Banii primiţi de la CAS vor acoperi cel mult jumătate din cheltuieli, aşa că restul pacienţilor vor plăti serviciile medicale aşa cum ar face-o la un spital privat.

„Ne vom descurca foarte greu, dar sperăm, totuşi, să reuşim să aducem şi pacienţi privaţi, mai ales pe recuperare, că dotarea e foarte bună”, spune Ioan Rotaru, administratorul spitalului din Victoria.

Spitalul a intrat în reparaţii capitale în anul 2012, după ce primăria a încheiat un contract cu o firmă privată. A fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, iar aici vor lucra nouă medici şi 11 asistenţi. Unitatea medicală se va deschide săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri