Spitalul din Caracal, modernizat după ce o americancă s-a plâns de condițiile din saloane

Data publicării:
spital

La spitalul din Caracal ajung, în fiecare lună, în jur de 1.200 de pacienţi. Cam 200 dintre ei au nevoie de un examen CT pentru o diagnosticare exactă. Iar asta nu se putea face decât la Craiova sau Slatina.

Eu fiind bolnavă de diabet şi având o boală mai gravă, chiar am vrut să îmi fac tomograful şi nu am putut să ajung până la Slatina să mi-l fac”, spune o pacientă.

Aparatura ar trebui schimbată, nu e performantă la cerinţele bolilor de acum”, adaugă o alta.

Tomograful le este de mare ajutor şi medicilor.

Ne ajută să punem diagnosticul rapid, un lucru foarte important pentru pacienţii neurologic şi terapia adecvată”, explică Laurenţiu Ghiţuleasa, medic neurolog.

Primăria Caracal încearcă de trei ani să obţină finanţarea. Ministerul a găsit abia acum banii necesari. Tomograful va costa 2,6 milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei va fi suportată de minister, iar restul banilor vor fi plătiţi de Primărie.

„Ar trebui să mulţumesc pe această cale şi Ministerului Sănătăţii pentru că a înţeles, dar în primul rând partenerilor americani de la baza NATO, pentru că dumnealor au fost un liant între Primăria Municipiului Caracal şi Ministerul Sănătăţii”, a declarat primarul Eduard Ciocăzan.

În plus, din octombrie ministerul va susporta toate cheltuielile seviciului de urgenţe. În total aproape 2 miliarde de lei vechi. Deşi autorităţile nu vor să admită, schimbările vin după ce, în august o angajată a bazei de la Deveselu a postat pe pagina personală de Facebook o serie de comentarii negative la adresa spitalului. Ea a povestit cum, din lipsa de paturi libere, i s-a improvizat un loc într-un salon şi ulterior a fost luată acasă de un medic pentru că la spital nu avea cine să o supravegheze.

A fost un singur caz care nu a fost mulţumit, dar nu vreau să comentez”, a spus Mihnea Tuţă, directorul medical al spitalului din Caracal.

În jur de 20 de americani sunt trataţi în fiecare lună în spitalul din Caracal. Pentru ei, cheltuielile sunt suportate de autorităţile americane.

Citiți și:

Internare cu peripeții. O americancă de la baza militară Deveselu a ajuns să fie tratată acasă la un medic din Craiova

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri