Spitalul ocolit de medici. Bolnavii sunt trimişi să se trateze în alte orașe

Data publicării:
spital salon gol

Vasile Păşcuţ este singurul medic pneumolog din spital şi lucrează în domeniu de peste 35 de ani. El este şef de secţie, medic în ambulatoriu şi medic la cabinetul spitalului, pentru că nimeni nu vrea să ocupe cele două posturi vacante. În urmă cu doi ani, a ieşit la pensie, dar cum nu are cine să îi ţină locul, lucrează în continuare la spital.

Deşi au fost mai mulţi rezidenţi care au terminat, au plecat spre alte zări. După o viaţă de om, parcă ai aştepta să vină mai tineri ca să lucreze, să le laşi munca”, a spus Vasile Păşcuţ.

În tot spitalul lucrează acum 10 medici. Cinci sunt pensionari.

Anul trecut s-au pensionat cinci medici. Posturile acestora au fost scoase la concurs, nimeni nu a fost dornic să vină. Spitalul deserveşte o populaţie de peste 50.000 de locuitori, noi nu am lăsat descoperite secţiile. De aceea am încheiat, în continuare, contracte cu medicii pensionari”, a spus Gabriela Boldea, managerul Spitalul Orăşenesc Jibou.

Sunt prost plătiţi, în primul rând, ei asta văd prima dată”, a adăugat Letiţia Stegerean, medic specialist ORL.

Sunt medici care au făcut specializare pentru noi, însă când s-au îndeplinit cinci ani nu s-au mai prezentat la post şi ar fi nevoie de pneumologi, internişti pediatri, ORL-işti, oftalmologi, balenologi", a spus Livia Inceu, medic specialist pediatru.

În aceste condiţii, bolnavii sunt fie reprogramaţi, fie sunt trimişi la alte spitale aflate la zeci de kilometri depărtare.

„Am fost la doamna doctor de Crăciun cu probleme de diabet. A trebuit să merg până la Zalău. Am avut paralizie. A trebuit să merg până la Zalău”, a spus un pacient.

Conducerea spitalului a depus actele pentru a obţine acreditare. Dacă o va obţine, va putea accesa fonduri europene pentru extindere şi modernizare. Astfel, ar putea convinge medicii să se angajeze aici.    

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri