STUDIU De ce canabisul ar putea fi mai dăunător pentru plămâni decât tutunul

Data publicării:
barbat fumeaza marijuana
Foto: Gulliver / GettyImages

Fumatul de canabis ar putea fi mai dăunător pentru plămâni decât tutunul, potrivit unui studiu canadian realizat pe un eşantion redus şi publicat marţi în revista Radiology.

Cercetători de la universitatea şi spitalul din Ottawa au examinat radiografiile pulmonare a 56 de fumători de canabis, a 57 de nefumători şi a 33 de persoane care au fumat doar tutun între 2005 şi 2020.

Rezultatele au indicat rate mai mari de inflamare a căilor respiratorii şi de emfizem (o boală pulmonară) la fumătorii de canabis prin comparaţie cu fumătorii de tutun şi cu nefumătorii.

"Consumul de marijuana este în creştere şi există această idee că este sigură, sau mai sigură decât ţigările", a declarat Giselle Revah, radioloagă la spitalul din Ottawa, unde a fost realizată cercetarea. "Acest studiu atrage însă atenţia cu privire la posibilitatea ca acest lucru să nu fie corect", a adăugat Revah, citată de AFP și Agerpres.

Potrivit acestei specialiste, ratele mai mari de inflamaţii şi de boli la fumătorii de canabis prin comparaţie cu fumătorii de tutun ar putea fi legate de manierele diferite în care sunt consumate de obicei drogurile.

"Marijuana se fumează fără filtru, în timp ce tutunul, de obicei, da", a explicat ea. "Atunci când fumaţi marijuana nefiltrată, mai multe particule ajung în căile respiratorii, se depun acolo şi le irită", a explicat Revah.

În plus, precizează ea, "oamenii trag în general fumuri mai mari de marijuana şi păstrează fumul în plămâni mai mult timp, ceea ce poate duce la un mai mare traumatism la nivelul acestor spaţii aeriene".

Cu toate acestea, autorii studiului subliniază că unii dintre fumătorii de canabis fumau şi tutun. Unele dintre radiografiile pulmonare au fost, de asemenea, neconcludente, ceea ce înseamnă că sunt necesare studii suplimentare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Javier Bardem, despre momentul în care Penelope Cruz a crezut că are un anevrism cerebral: "Am fost șocat...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme