STUDIU: Mai multe medicamente uzuale sporesc riscul de demenţă

Data publicării:
medicamente-1

Toate acele medicamente conţin o substanţă, denumită anticolinergic, care afectează comunicarea dintre neuroni şi perturbă memoria, învăţarea şi activitatea musculară, preciză autorii studiului, informează AFP, citat de Mediafax. 

Această cercetare ştiinţifică, realizată pe un eşantion de aproape 3.500 de persoane în vârstă de peste 65 de ani, a fost publicată în JAMA Internal Medicine. Un număr mare de persoane în vârstă iau acele medicamente, dintre care unele sunt vândute fără reţetă, precum Benadryl, administrat contra alergiilor.

Acesta a fost primul studiu care a evidenţiat o legătură directă între dozele ridicate de medicamente anticolinergice şi creşterea riscului de apariţie a demenţei. Acelaşi studiu a sugerat, de asemenea, pentru prima dată că acest risc poate să persiste şi să nu fie reversibil, chiar şi după ce pacienţii au încetat de mulţi ani să ia acele medicamente.

Cercetătorii precizează că 797 dintre participanţii la studiu, reprezentând 23%, au dezvoltat demenţă. „Adulţii în vârstă ar trebui să ştie că un număr mare de medicamente, inclusiv unele care se vând fără reţetă, au puternice efecte anticolinergice”, a subliniat medicul Shelly Gray, de la Universitatea Washington din Seattle, principalul autor al acestui studiu, finanţat de National Institutes of Health (NIH). 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde merge Adrian Alexandrov de când Elena Udrea a ieșit din închisoare. Fostul ministru are toate motivele...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă