Studiu. Microplasticele pătrund adânc în organismele peștilor, apoi în corpul uman

Data actualizării: Data publicării:
Microplastice în apă, poluare
Foto: Profimedia

Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian citat de Agerpres.

Analizând 45 de peşti de apă dulce dintr-un lac aflat într-o zonă urbană şi industrială din estul canadian, cercetătorii de la Universitatea din Toronto şi de la Ministerul Mediului al provinciei Ontario au constatat că aceştia conţineau în medie 138 de microplastice per exemplar, de 17 ori mai mult decât estimările studiilor anterioare.

Ei au stabilit, de asemenea, că fiecare file de peşte conţinea în medie 56 de particule de microplastice, se arată în studiul publicat în revista Environmental Health Perspectives.

"Am fost surprinsă, puţin descurajată chiar", a mărturisit cercetătoarea principală Madeleine Milne, care dorea "să pună în evidenţă faptul că microplasticele pot pătrunde în fileuri", partea din peşte pe care o consumăm cel mai mult.

Microplastice, dar și cauciuc

Aceşti poluanţi, dintre care unii au fost descoperiţi până în Antarctica, sunt rezultatul degradării fizice şi chimice a unor obiecte a căror descompunere durează sute de ani.

De cele mai multe ori invizibile cu ochiul liber, aceste particule sunt formate din polimeri şi alţi compuşi toxici având dimensiuni cuprinse între 5 mm şi o miime de milimetru.

Impactul lor, în special asupra sănătăţii oamenilor care le consumă, a fost studiat doar de la începutul anilor 2000, însă este încă puţin cunoscut şi necesită cercetări suplimentare, potrivit unui raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

"Am observat, de asemenea, multe particule de cauciuc (...) care provin probabil din uzura anvelopelor de-a lungul timpului", a adăugat Madeleine Milne.

"Este important ca oamenii să fie conştienţi de gradul de contaminare a diferitelor alimente pe care le consumă", a completat cercetătoarea, subliniind necesitatea unei analize geografice la scară largă, în special în apropierea surselor de microplastice.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...