Succes în cercetare. Un nou medicament a vindecat 90% dintre bolnavii cu hepatita C testaţi

Data publicării:
cercetare

 

Cercetătorii de la Centrul de ştiinţe ale sănătăţii, afiliat Universităţii din Texas, au testat noul medicament, administrat pe cale orală, pe 380 de pacienţi din 78 de centre medicale din Spania, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în cursul anului 2013, informează bbc.co.uk., citat de Mediafax.

Au fost efectuate două studii, unul cu durata de 12 săptămâni şi altul, de 24 de săptămâni.

Pacienţii care au participat la experimente aveau ciroză hepatică, indicând o evoluţie avansată a virusului.

După 12 săptămâni, 191 din cei 208 pacienţi nu mai aveau hepatită C. De asemenea, 165 din 172 de pacienţi (96% dintre subiecţii participanţi la al doilea studiu) nu mai aveau hepatita C după 24 de săptămâni de administrare a tratamentului.

„Este fantastic. Sunt atât de încântat pentru pacienţi. În sfârşit există speranţă pentru viitor", a declarat Fred Poordad, coordonatorul studiului, care a adăugat că medicamentul acţionează prin ţintirea proteinei ce produce hepatita C, împiedicând înmulţirea acesteia. "În cele din urmă, virusul dispare”, a explicat Poordad.

Virusul hepatitei C infectează ficatul, provocând afecţiuni severe ale acestuia. Acesta se transmite de la sângele sau fluidele corporale ale persoanei infectate, mai ales prin intermediul acelor de seringă folosite în comun de mai multe persoane, pentru consumul de droguri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri