Sute de gălățeni au aruncat la gunoi cardul de sănătate sau l-au rătăcit prin casă

Data publicării:
card de asigurat

Cu cererea mergeţi la casierie, plătiţi 15,5 lei şi apoi mergeţi şi vi se eliberează o adeverinţă care ţine loc de card până la tipărire”. Asta le tot spun celor care și-au pierdut cardul angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate de la Galaţi. Şi pot să spună că au auzit toată gama de explicaţii de la cei care mai cer un card.

„Sunt, în general, persoane în vârstă, dar sunt şi persoane tinere care au uitat unde le-au lăsat. Dar persoanele în vârstă - multe au motivat faptul că au făcut curăţenie de Paşti şi au aruncat toate hârtiile nefolositoare, uitând că va fi folositoare acea hârtie începând cu data de 1 mai”, a declarat Elena Vrabie, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Cei mai mulţi şi-au dat seama că nu mai au cardul abia când au ajuns la medic.

„Probabil că l-au aruncat la tomberon. Nu ştiu de el, nu-l găsesc. Asta au motivat. Deci cardul a fost eliberat, că noi verificăm. Nu poate să ne inducă în eroare”, spune Dumitru Mărăşescu, medic de familie.

Cei care au pierdut cardul de sănătate primesc consultaţii gratuite pe baza unei adeverinţe eliberate de Casa de Asigurări.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri