Timişoara. Secţie de spital, dotată din sponsorizări

Data publicării:
clinica cardio spital

Este un spaţiu impropriu pentru orice spital, dar mai ales pentru o astfel de secţie, în care, după ce sunt operaţi, pacienţii nu se mai pot descurca singuri pentru o vreme.

„Nu trece targa prin uşă, cărucioarele pe care le avem noi de sprijin la cei care nu se pot deplasa pe picioarele lor şi considerăm că și personalul este foarte redus”, a afirmat Valentin Pădurean, pacient.

„Sunt foarte mulţi pacienţi amputaţi, sunt foarte mulţi pacienţi cu plastii care trebuie ajutaţi şi revascularizati şi nu pot să se deplaseze singuri”, s-a plâns Simona Banciu, asistenta şefă Clinica de Chirurgie Vasculară.

150.000 de euro ar fi necesari pentru ca imaginea secţiei să fie cu totul alta. Deocamdată medicii au reuşit să strângă doar 50.000 de euro. Şi nu pierd vremea. Au şi început o parte din lucrările de modernizare.

Muncitorii refac instalaţia electrică şi sanitară, iar mai apoi vor trece la dotarea secţiei cu echipamente vitale pentru pacienţi. Sunt doar primii paşi spre normalitate, spun medicii de aici.

„Fiecare pacient va avea posibilitatea să alarmeze, să semnalizeze de la pat asistenţă, de asemenea fiecare pat va putea fi conectat la un monitor care să evalueze în timp real starea pacientului. Fiecare pat va avea lumina individuală, băile vor fi dotate cu accesorii pentru persoane cu dizabilităţi”, a declarat prof.dr. Mihai Ionac, şeful secţiei de Chirurgie Vasculară şi Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Judeţean din Timişoara.

Banii investiţi provin în mare parte din sponsorizări. Anual, la Clinica de Chirurgie Vasculară din Timişoara sunt trataţi peste 3000 de pacienţi, din 7 judeţe. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”