Tot mai puțini medici și asistente care să trateze copiii bolnavi de cancer

Data publicării:
Medic cu stetoscop - Guliver GettyImages

Anual, aproape 500 de copii români sunt diagnosticaţi cu diferite forme de cancer. Trei din zece au leucemie. De altfel, experienţa medicilor de la noi în tratarea cancerului de sânge se vede în rata ridicată de supravieţuire. Trei sferturi dintre pacienţi trăiesc mai mult de 4 ani de la tratament, ceea ce ne apropie de media europeană.

Nu la fel se întâmplă cu tumorile osoase. La noi, rata de supravieţuire este de 35 la sută, de două ori mai mică decât în Europa. Iar şansele micilor pacienţi ar putea să scadă dramatic în următorii cinci ani din cauza lipsei specialiştilor care îi tratează. Lipsesc deopotrivă medici, asistente şi infirmiere.

„E nevoie de cel puţin 30 acum, cred. Urgent! De asistente nu mai spun. Pleacă în sectoarele care au sporuri salariale”, spune dr. Monica Dragomir, şeful secţiei de oncopediatrie, Institutul Oncologic din Bucureşti.

În Capitală, de la un an la altul asistentele îşi dau demisia. Situaţia este şi mai gravă în ţară. La Braşov, de exemplu, o asistentă îngrijeşte cel puţin şase pacienţi în loc de doi, aşa cum prevăd centrele europene de oncologie.

Nu primesc nimic în plus faţă de alte asistente, faţă de alte compartimente pediatrice vorbesc. Ele au un spor de pediatrie şi atât. Încărcătura psihică, sentimentală, este mult mai mare. Nemaivorbind că lucrează cu substanţe toxice”, afirmă conf. dr. Ritli Ladislau, medic oncolog în Centrul de Diagnostic şi Tratament din Braşov.

În România nu a mai fost pregătit niciun specialist în tratarea bolilor incurabile la copii din anul 2001, de când instruirea a fost suspendată. Deşi programul a fost reluat în urmă cu doi ani, niciun medic nu s-a înscris. Motivul este lipsa unui venit pe durata cursului.

Încercăm să atragem atenţia tuturor factorilor de decizie. La apelul care a fost dat pe site-ul centrului de perfectionare nu a răspuns nimeni, pentru că el este facut de noi conform standardelor europene care înseamnă doi ani. Doi ani cu scoatere din producţie”, mai spun dr. Monica Dragomir.

Ministerul Sănătăţii a promis că va găsi o soluţie, dar până acum nu există un plan concret de finanţare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”