Tratarea corectă a pneumoniei

Data publicării:
medic stetoscop halat GettyImages-495314721

„Pneumonia reprezintă încă o patologie demnă de luat în seamă în ceea ce privește afectarea tractului respirator. Chiar dacă dispunem de antibiotice de ultimă generație, această luptă cu virusurile și cu bacteriile, care reprezintă principala etiologie a pneumoniei, nu este întotdeauna în favoarea noastră.

Condițiile de mediu, adică variațiile mari de temperatură, vara și iarna, diferența mare de temperatură a aerului produce modificări la nivelul epiteliului respirator, care nu mai poate face acestei agresiuni virale și bacteriene. Din păcate și stilul de viață de a ne feri de tot ce înseamnă virusuri și bacterii a dus la scăderea imunității.

Simptomele sunt comune, ca în orice afectare respiratorie: tuse, febră, dificultate în respirație, junghi toracic. Dacă aceste simptome persistă mai mult de două, trei zile, în ciuda tratamentului simptomatic ele continuă să ducă la deteriorarea stării de sănătate, trebuie neapărat să ne adresăm unui medic specialist pentru că doar prin efectuarea unei radiografii pulmonare se poate pune diagnosticul de pneumonie.

Pneumoniile afectează mai ales vârstele extreme, copii și persoanele în vârstă, dar și persoanele cu afecțiuni cronice precum bronșita cronică obstructivă, astmul bronșic și alte patologii care duc la scăderea imunității.

Pneumonia se tratează numai cu antibiotic, vorbim de pneumonia bacteriană.

Printr-o alimentație corectă, prin respectarea schemelor de vaccinare la copii și bătrâni, putem preveni dezvoltarea unei pneumonii.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri