Tulburările de somn, un pericol pentru copii

Data publicării:
Copil care doarme copil adormit somn Gulliver GettyImages august 2015

Adrian are 13 ani şi abia a scăpat de tulburările din timpul somnului. Părinţii s-au chinuit un an de zile până să descopere diagnosticul precis: apneea de somn.

Mihaela Bănică, mama lui Adrian: „Dormind, a început să se sufoce, să nu aibă aer, am chemat salvarea. Crizele s-au repetat timp de 50 de nopţi, în această perioadă am făcut trei, patru controale pe zi. Nu este conştient în momentul în care se îneacă şi sub nicio formă nu îşi poate reveni. Crizele sunt foarte urâte.”

Şi asta din cauză că maxilarul superior al copilului nu s-a dezvoltat în acelaşi timp cu maxilarul inferior, iar căile aeriene au fost afectate. Nu este însă singura cauză a tulburărilor de somn.

Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Cele mai importante sunt obezitatea, e un fenomen în creştere la copii în toate ţările, modificări ale structurii osului şi ale scheletului facial şi nu în ultimul rând o serie de boli neurologice sau endocrinologice.”

Pentru asta, părinţii trebuie să fie atenţi şi să-i monitorizeze pe cei mici în timpul nopţii.

Mihaela Oros, medic pediatru, atestat somnologie: „Sunt semne de noapte, agitat, transpiraţii în timpul somnului, sforăie, sforăitul este foarte important, iar pe timpul zilei copilul este hiperactiv sau somnolent, în funcţie de vârstă, stă cu gura deschisă, infecţii. Nu există un semn caracteristic pentru această afecţiune.”

Pentru un diagnostic precis, părinţii trebuie să meargă la medic pentru teste de somnologie. Altfel, o boală nedepistată la timp poate aduce la complicaţii cardiace sau chiar decesul în timpul somnului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri