Un nou pas pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice închise

Data publicării:
FUMATOR -Mediafax Foto-Octav Ganea

În următoarele patru luni, mediul online va fi invadat de mesaje care să facă mai uşor de acceptat interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. Statisticile sunt alarmante. Tot mai mulţi adolescenţi aprind ţigara încă de la 15 ani, iar mare parte dintre români fie fumează, fie stau în fum.

Românii şi grecii sunt europenii cei mai expuşi la fumul de ţigară. Peste 80 la sută din populaţie fie lucrează, fie îşi petrece timpul liber într-un spaţiu în care se fumează. Unul din trei tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani fumează, spun statisticile. Iar procentul este în creştere cu 4% faţă de acum patru ani. „Cele mai multe reclame unde credeţi că se află? În cafenele şi în baruri, adică în locurile pe care le frecventează tinerii”, a spus Magda Ciobanu, medic pneumolog.

La revenirea din vacanţa parlamentară, deputaţii trebuie să dea votul pentru legea care interzice total fumatul în spaţiile publice. Un proiect care nu este pe placul depedenţilor de tutun. Pentru ca toată lumea să înţeleagă scopul unui asemenea act normativ, o asociaţie a demarat o campanie de informare pe internet, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.

Tinerii au venit cu planul, programul şi banii, iar ministerul cu sprijinul moral. Pentru că în bugetul sănătăţii nu există fonduri alocate prevenirii fumatului, ci doar un miliard de lei pentru tratarea dependenţei de tutun. „Finanţarea este una privată, pe care am accesat-o noi. Vorbim undeva cred că, în momentul de faţă, de 20.000 de euro”, a spus Ioana Tomuş, coordonatorul campaniei de informare.

În anul 2014 Ministerul Sănătăţii a reluat finanţarea programului STOP Fumat în cadrul căruia toţi consumatorii beneficiază de tratament pentru a se lăsa de fumat”, a declarat Alin Ţucmeanu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Programul ministerului înseamnă un centru cu doi medici la 200.000 de fumători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri