Un pas uriaș pentru recuperare, la Iași. Un robot ajută pacienții cu probleme locomotorii să meargă din nou

Data publicării:
robot-1

Radu face primii pași în ultimele opt luni. În toată această perioadă, a fost imobilizat într-un scaun cu rotile, după ce a căzut de pe o clădire înaltă.

Ilona Nițica, kinetoterapeut: „Ajută pacientul să menţină o poziţie fixă şi, de asemenea, prin hamuri, greutatea pacientului este susţinută în mare parte, putem seta atât viteza mersului sau lungimea pasului”.

Un ecran îi ajută pe pacienţi să uite că se află într-un spital.

Ilona Nițica, kinetoterapeut: „Scenariul afişat pe monitor este sincronizat cu pasul pacientului şi astfel se stimulează creierul pacientului să perceapă pasul, plimbarea prin parc”.

Radu Alexa, pacient: „E o senzaţie deosebită pentru că opt luni de zile am privit numai tavanul, iar acum am făcut 700 de paşi, cum ne arată şi ecranul. E un lucru deosebit”.

Alina Momanu, medic primar de recuperare: „Li se adresează pacienţilor cu deficite neurologice de diverse cauze. Pot să fie hemipareză, adică pacientul este paralizat pe jumătate, sau pacienţilor cu deficite neurologice de tip parapareză, adică nu-şi pot mişca picioarele. În general, o cură de recuperare are cam 12-14 şedinţe”.

Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare Iaşi: „Durata tratamentului ar fi undeva în jur de 30-45 de minute per pacient, deci n-ar putea fi foarte mulţi pacienţi pe zi, dar vom pune în două ture, aşa încât să suplimentăm numărul de pacienţi”.

100 de oameni ar putea urma lunar şedinţe de recuperare cu ajutorul robotului, care a costat o jumătate de milion de euro. Banii au venit de la Ministerul Sănătăţii.

În România mai există un singur dispozitiv similar, dar nu la fel de performant, într-un spital din Băile Felix.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pot fi copiii dezmoşteniţi de către părinţi? Legea spune clar, puţini ştiu regula
Digi FM
Câți bani ia lunar românul cu cea mai mare pensie bazată pe contributivitate
Pro FM
Kanye West, tiradă de cuvinte grele după ce a fost acuzat că își controlează soția: „Nu poate să poarte nimic...
Film Now
Fiica lui Meryl Streep divorțează după șase ani de căsnicie. Mamie Gummer are doi copii și e deja la al...
Adevarul
Șansele ca asteroidul 2024 YR să lovească Pământul au crescut. A primit o evaluare rară de trei pe Scara de...
Newsweek
Indemnizații tăiate până în 2026. Casa de Pensii anunță care beneficiari pierd 880 lei pe lună
Digi FM
A avut o copilărie cu lipsuri, dar e fericit că a trăit acele vremuri. Marius Manole: „Lucrurile erau mai...
Digi World
Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
S-au întrecut în glume pe covorul roșu. Reese Witherspoon și Will Ferrell au făcut show la proiecția „You're...
UTV
Oana Radu, despre căsnicia cu Cătălin Dobrescu: „Mâncam în baie, mă ascundeam...mă obliga să mă cântăresc...