Un spital în 33 de clădiri

Data publicării:
spitalcluj

La Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, cel mai mare din Moldova, ajung anual 100.000 de pacienți. Trei sferturi dintre ei trec pe la Unitatea de Primiri Urgențe, un compartiment vechi și degradat.

„Nimic nu mai funcționează în momentul de față. Pacienții sunt plimbați între spitale la minus 20 de grade, minus 25 de grade sau prin soarele arzător”, spune Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe.

La Spitalul de Pediatrie, unde sunt 652 de paturi, aceeaşi situaţie. În secţia de balneologie, spre exemplu, nu s-a mai investit niciun leu de 40 de ani.

„Sunt sectoare care au nevoie de reabilitare, chiar completă, sunt spații vechi”, spune Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iași.

Nici în Craiova nu este mai bine. Spitalul Judeţean, de exemplu, cel mai mare din Oltenia, a fost reabilitat pe bucăţi, din donaţii sau din fondurile obţinute de personalul secţiei.

Nu sunt condiţii extraordinare, dar, în schimb, cred că sunt condiţii normale”, spune Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Există însă şi secţii, cum este ortopedia, unde condiţiile de cazare pentru bolnavi lasă de dorit. Pacienţii nu au unde să facă duş, iar pereţii nu au mai văzut vopsea nouă de 40 de ani.

Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca sunt probleme, chiar dacă aici se tratează, anual, aproximativ 60.000 de pacienţi.

Distanța dintre secțiile care asigură urgența este destul de mare. Apare problema transportului, problemă care depinde de multe ori de salvare, de echipaj medical, ceea ce prelungește timpul de intervenție”, spune Monica Costin, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean.

Spitalul Județean de Urgență din Cluj este una dintre cele mai mari unităţi medicale din ţară. Are în prezent 1.522 de paturi în 42 de secţii, care funcţionează însă în 33 de clădiri din oraş. Asta înseamnă că un pacient poate fi plimbat chiar patru kilometri pentru a primi îngrijirile de care are nevoie.

Clădirile în care funcţionează spitalul sunt vechi şi, în multe cazuri, nu au mai fost renovate de 20 de ani.

Alte 10 spitale funcţionează în Cluj Napoca şi toate au probleme cu finanţarea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri