Vaccinul antigripal zace în depozit. Agenția Medicamentului nu a precizat încă dacă serul este bun

Data publicării:
vaccin-4

Studiile care să-i demonstreze eficienţa nu sunt gata, iar medicii au consumat deja mai mult de jumătate din fiolele aduse de Ministerul Sănătăţii din import.

Eu am prima fiolă. Înțeleg că până la 15 decembrie vor fi gata 200.000 și după aceea încă 200.000”, spunea premierul Victor Ponta la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Prima fiolă a rămas la premier, iar restul producţiei în depozit.

400.000 de doze ar trebui să plece de la Institutul Cantacuzino către medicii din ţară. Însă fiolele nu pot ieşi pe poarta institutului până când Agenţia Naţională a Medicamentului nu-și dă acordul că serul este sigur și eficient. Numai că această aprobare întârzie, deși Ministerul Sănătății încercase să pună presiune astfel ca autorizația să fie dată mai repede.

Dacă ar fi fost să respectăm ce ne-a spus ANM-ul, ar fi trebuit la anul să facem. Vedeţi că de anul ăsta îl livrăm, nu cât am vrut noi, dar am forţat zi şi noapte s-a lucrat aici, deci se poate”, afirma Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății.

Numai că procedurile sunt mult mai stricte decât spera ministrul.

Se mai aşteaptă rezultatele unui studiu clinic aflat acum în desfăşurare, efectuat conform procedurilor în vigoare pe un anumit număr de persoane, care pune în evidenţă siguranţa şi eficacitatea produsului respectiv”, spune Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a cumpărat din străinătate 600.000 de doze de vaccin, iar Institutul Cantacuzino ar trebui să furnizeze restul până la un milion.

Problema este că medicii au folosit deja mai mult de jumătate din dozele din import şi nimeni nu ştie clar când vor fi gata studiile clinice care să demonstreze calitatea vaccinului românesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri