VÂLCEA. Sute de medici de familie trebuie să plătească din propriul buzunar medicamentele prescrise pacienţilor

Data publicării:
medic-de-familie

Anul trecut, medicii din judeţul Vâlcea au eliberat sute de reţete unor persoane care figurau printre pacienţii Spitalului Judeţean Vâlcea. 219 medici de familie care au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate au fost puşi în situaţia de a returna contravaloarea reţetelor prescrise.

Reprezentanţii CAS Vâlcea spun că s-a ajuns în această situaţie pentru că medicii nu au ştiut că cei care solicită o reţetă compensată sunt internaţi în spital.

Potrivit legii, un bolnav nu mai poate solicita o reţetă gratuită sau compensată pe perioada cât este internat într-o unitate spitalicească, pentru că nu se pot deconta două servicii medicale acordate simultan aceleiaşi persoane.

Reprezentanţii CAS Vâlcea spun că există riscul ca situaţia să se repete, pentru că medicul de familie nu are de unde să ştie dacă un pacient este sau nu internat în spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Halle Berry, adevărul despre Oscarul pentru Monster’s Ball: Nu mi-a schimbat cursul carierei. A doua zi eram...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă