Sari la conținut

Spellground Festival a fost anulat, pentru respectarea doliului naţional

 

Contravaloarea biletelor şi abonamentelor poate fi recuperată începând cu data de 12 august în toate reţelele de ticketing, conform procedurilor ce vor fi anunţate începând din 6 august, pe site-ul oficial al festivalului, informează organizatorii.

De asemenea, rambursarea contravalorii pachetelor de cazare, în camping şi la hoteluri, achiziţionate de pe site-ul oficial, poate fi solicitată începând cu data de 12 august. Suplimentar, la adresa dedicată de corespondenţă, echipa Spellground va prelua mesajele şi solicitările punctuale ale cumpărătorilor de bilete.

Organizatorii făcut anunţul vineri seară şi au transmis că au luat decizia de a anula Spellground Festival ca urmare a solicitării Universităţii Ovidius Constanţa, partener oficial al evenimentului, cu privire la respectarea zilei de doliu naţional prin adaptarea programului festivalului şi eliminarea manifestărilor muzicale de pe terenul instituţiei de învăţământ.

”Activităţile agreate iniţial prin acordul de parteneriat contravin poziţiei pe care instituţia noastră doreşte să o adopte într-o astfel de zi şi a obligaţiilor dispuse prin hotărârea de guvern”, se arată într-o adresă a Universităţii.

Pe terenul Universităţii Ovidius ar fi trebuit poziţionate principalele două scene ale festivalului, Master Stage şi Ground Stage, care însumau 70% din show-urile live din programul Spellground.

”Apreciem că arborarea drapelului în bernă la sediul Universităţii şi desfăşurarea în acelaşi timp a unor manifestări muzicale de o asemenea anvergură contravin mai ales eticii şi moralei de care o asemenea instituţie de învăţământ ar trebui să dea dovadă”, a precizat Universitatea.

Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground, a explicat că a fost luată în calcul doar anularea zilei de 13 august din programul festivalului, dar pierderea încasărilor de sâmbătă ar fi făcut imposibilă susţinerea întregului eveniment din punct de vedere financiar şi logistic.

”Un festival nu poate fi rupt în jumătate, este un tot unitar. Am luat în calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fără încasările de sâmbătă, cea mai bine vîndută zi, ne e imposibilă susţinerea întregulului eveniment din punct de vedere financiar şi logistic”, a explicat Nicoleta Petre.

Directorul de Comunicare al festivalului Spellground a adăugat că organizatorii vor încerca să reprogrameze headlinerii în concerte individuale în sezonul 2016 – 2017.

”Vom încerca reprogramarea headlinerilor în concerte individuale în sezonul 2016 – 2017. Suprapunerea datelor libere pentru întreg line-up-ul pentru o formulă de festival este puţin probabilă”, a spus Nicoleta Petre.

Directorul de Comunicare Spellground a adăugat că organizatorii regretă că sunt nevoiţi să ia această decizie şi le cer scuze fanilor. 

”Ne pare foarte rău ca trebuie să luam această decizie. Muncim de peste 8 luni pentru ca acest festival să aibă loc la nivelul pe care l-am visat. Am pus suflet, efort şi toate resursele noastre la dispoziţie. Le cerem scuze fanilor pe care i-am dezamăgit”, a mai spus Nicoleta Petre.

Spellground Festival ar fi urmat să se desfăşoare pe trei scene, cu 17 artişti internaţionali şi 44 din România. Pe 12 august erau programate concertele Royksopp, Oscar and The Wolf, Fritz Kalkbrenner, Dennis Ferrer, Amber Run, Andre Hommen, Carla’s Dreams, COMA, Les Elephants Bizarres, Aylin and The Lucky Charms, Loungerie II, Toulouse Lautrec, The Kryptonite Sparks, Pinholes, Flesh Rodeo, Sunet Fin, Duro Disco, Omelette, None of the Above şi EIDO.

Pe 13 august, ar fi urmat să concerteze The Kooks, Editors, Chopstick&JohnJon, Doctor Dru, Robin and The Backstabbers, The Mono Jacks, Byron, ROA, Grimus, Pixels, The Speakers, We Singing Colors, Helen, The Bread Pits, Rockabella, Lisier Collectif, Stema şi Electric Tuxedo.

Ultima zi a festivalului ar fi adus concertele Biffy Clyro, Soul Clap, WOLF+LAMB, PillowTalk, Nick Monaco, Aquarius Heaven, Life on Planets, Zdob&Zdub, RoadKillSoda, Gojira & Planet H, CTC (DOC, Deliric, Vlad Dobrescu, DJ Nasa), Golan live, S.P.O.C., Otherside, Yelllow, Macanache&The Putreds, Karpov not Kasparov, KASIM live, Maga&Tudoran, Satellites, Sophisticated Lemons, Melting Dice şi Luni la Teatru.

Guvernul a aprobat, miercuri, în şedinţa săptămânală, declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară în 9 august, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabileşte că, în zilele de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Etichete: regina ana , doliu national , spellground festival , spellground festival anulat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale