VIDEO. Disney nu va mai emite propriii dolari

Data publicării:
2014-Disney-Dollar- 5



Celebrele bancnote, cu efigia personajelor clasice din desenele animate și semnate personal de trezorierul Scrooge McDuck, pot fi utilizate ca monedă în parcurile de divertisment, hotelurile, restaurantele și magazinele Disney din SUA de la punerea lor în circulație, în urmă cu aproape 30 de ani. Pe biletul de un dolar figurează imaginea lui Mickey Mouse, în timp ce Goofy figurează pe bancnota de 5 dolari, iar Minnie Mouse pe cea de zece dolari, chiar dacă numeroase alte personaje de desene animate precum Cenușăreasa sau Dumbo sunt și ele reprezentate.

Decizia de a înceta emiterea acestor bancnote a fost luată ca urmare a creșterii popularității sistemului de carduri cadou al companiei, a explicat Suzi Brown, purtătorul de cuvânt de la parcul Disneyland din Anaheim (California), adăugând că imprimarea biletelor a încetat în data de 14 mai. Dolarii Disney care se află încă în circulație vor putea fi utilizați până la data expirării.

În condițiile în care colecționarii erau și înainte interesați de aceste bancnote, după anunțul Disney valoarea bancnotelor a crescut, pe site-ul de licitații online eBay pentru un bilet de un dolar Disney erau oferte cuprinse între 10 și 50 de dolari. De asemenea, pentru bancnota de 50 de dolari Disney, emisă cu ocazia celei de a 50-a aniversări a Disneyland în 2005, erau oferte de aproape 3.800 de dolari în timp ce un un vânzător cerea 15.000 de dolari pentru un stoc de 54 de bilete de un dolar.
Toate aceste cupiuri au fost introduse în 1987, fiecare cu măsuri de securitate similare cu ceel ale bancnotelor adevărate și un număr unic de serie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri