VIDEO. Teatru cu baloane de săpun

Data publicării:
spectacol baloane

Un spectacol inedit, în care personajele principale sunt milioane de baloane de săpun, de toate formele şi mărimile a avut loc la Timișoara. La premieră, peste 200 de copii și adulți au urmărit cu sufletul la gură magia poveştii. Cu forme ciudate, umplute cu fum sau chiar mari, de dimensiunea unui copil, baloanele de săpun au reuşit să cucerească publicul spectator.

Bubble show", unicul spectacol de teatru cu baloane de săpun din România, prezintă povestea doctorului Erin, un om de ştiinţă. se simte singur în laboratorul său, mai ales că unica lui prietenă este marioneta Milkshake.

„Din greşeală, doctorul reuşeşte să trezească la viaţă singura lui prietenă, o marionetă mică, totul cu ajutorul baloanelor. Marioneta se transformă într-o fiinţă umană, iar de acolo începe întregul haos”, a explicat Kurt Murray, unul dintre actori.

În acest spectacol, mesajul este al prieteniei şi al generozităţii”, adăugat actrița Iulia Benze.

Copiii au fost fascinaţi de spectacol, mai ales că pe toată durata piesei s-au jucat cu baloanele.

Ne-o pus să atingem acolo la aţă şi se mişca”, a spus un copil.

Mi-a plăcut atunci când a făcut un balon în formă de pătrat”, a adăugat un alt copil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri