Cine este Andrei Caramitru? De ce s-a făcut economist fiul unui mare actor - INTERVIU

Data actualizării: Data publicării:
andrei caramitru la in fata ta
Foto: Digi24

A plecat în Elveția în 1994 și s-a întors în 2007, când dintre cei 25-30 de colegi de liceu avuți la „Sfântul Sava” mai erau vreo 7-8 în țară. Acum poate mai sunt cinci, spune Andrei Caramitru. Este un economist tânăr și foarte activ, care de curând s-a implicat și în politică, devenind consilier al președintelui USR. Și nu, nu este o coincidență de nume. Este chiar fiul cel mare al cunoscutului actor Ion Caramitru. Tatăl său apărea în primele imagini de la Revoluție, alături de oameni care voiau să schimbe ceva. Generația lui s-a retras apoi din această implicare în viața politică. Ce spune acum despre planurile fiului? Și cum e să fii copilul unui mare actor și să te faci economist? Și de ce te-ai întoarce în România, după 14 ani în care ți-ai făcut rostul în Elveția? Despre toate acestea povestește Andrei Caramitru în interviul acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

Studii în Elveția

„Am prins Revoluția când aveam 14 ani. Am fost prima generație după Revoluție care a făcut liceul. În 94, am avut un noroc avut de puțini, să pot să plec să fac studii în străinătate. Sora tatălui meu era fugită din anii 70 în Elveția și a acceptat să mă țină la ea în timpul facultății. Am făcut facultatea în Elveția. M-am gândit ce pot face mai interesant? Mi s-a părut o zonă care în momentul acela nu era înțeleasă de români și nici de mine, zona finanțe-economie, și am făcut studiile în Elveția. Apoi am rămas acolo. Am stat în total 14 ani în Elveția.

De ce s-a întors în România

Am început să fiu bancher, am fost chiar trader o perioadă de timp în tinerețe, să spun așa. Apoi am fost angajat de firma de consultanță McKinsey, în Elveția, unde am și devenit partener. Vorbim de 2005-2006. Eram cel mai senior român din această firmă. România devenea foarte interesantă, țară mare care intra în Uniunea Europeană, creştere economică foarte mare. Atât firma, cât și eu eram interesați să facem mai multă treabă în România, să ajutăm firmele mari, să ajutăm investițiile în România. Am luat decizia să mă întorc și să fondez biroul McKinsey & Comp în România. Vorbim de 2006-2007.

Atunci m-am întors și am continuat în cariera de consultanță o perioadă de timp.

Ce crede economistul Andrei Caramitru despre meseria de actor a tatălui său

Întrebarea va fi cum, vii dintr-o familie de artișți și te duci să fii economist? Toată lumea mi-o pune. Să fii artist este o vocație și o profesie foarte dificilă. Pentru oameni care o văd de departe - văd partea frumoasă a vieții unui artist și văd pe cei care au succes. Or, eu trăind de mic în această lume, am văzut oameni cu foarte mult talent care n-au reușit pentru că n-au avut noroc, am văzut și depresiile prin care trec anumiți artiști, care sunt judecați ca persoană. Pentru că tu când mergi să iei un rol, nu vii cu niște competențe tehnice. Eu vorbesc aici cu dvs. pentru că sunt economist și mă pricep pe parte economică. Or, tu ca actor vii tu ca persoană să te vinzi. Când ți se spune NU, este mult mai traumatic decât la un interviu pentru un job pe care nu-l iei.

Cât l-a ajutat numele de Caramitru?

Fiind în Elveția, numele nu conta și venind din România mai degrabă erau mai multe puncte negative decât pozitive. Am avut dificultăți să obțin permise de muncă. N-am avut niciun avantaj, din contra, în timpul carierei, fiind român și fiind în cu totul altă lume. Când am venit în România, fiind deja la o poziție profesională destul de ridicată, fiind partener într-o firma reputată, nimeni nu putea să spună ai ajuns partener la McKinsey pentru că ești fiul lui Caramitru. În lumea de business e evident că n-am avut niciun avantaj. Când eram mic, în liceu, era mai complicat. Prima impresie era fiul cui ești? Era mai dificil să fii identificat așa cum ești tu ca persoană. Am trecut de mult peste asta.

Sfaturile tatălui. „Nu știu dacă va vota vreodată cu USR”

Eu cu tata avem o relație foarte bună și mă ajută în tot ce fac. El, la Revoluție, a fost foarte apropiat de Regele Mihai, de Corneliu Coposu. Tot timpul ne sfătuim și am învățat mult de la el pe parcurs. Nu am avut nicio discuție foarte detaliată în contextul actual. Puteți urmări ce a spus în ultima vreme chiar public despre 10 august, despre ce se întâmplă cu societatea, nu cred că avem opinii fundamental diferite. Nu știu dacă va vota vreodată cu USR, asta nu știu să vă spun. Dar cred că întotdeauna s-a luptat ca țara asta să meargă cumva mai bine.

Cum e viața în Elveția? De ce să pleci?

Viața din Elveția e foarte interesantă. Cultura lor e fundamental diferită de cultura românilor, cu bune și cu rele. Ei sunt niște oameni foarte corecți. Dau un exemplu. Dacă întârzii cu două minute la o întâlnire, e văzut ca un afront îngrozitor pentru persoana cu care te întâlnești. Sunt niște reguli ale societății care sunt foarte bine structurate. Ei știu să colaboreze între ei în comunități, ceea ce noi nu știm. Se organizează la nivel de sat, la nivel de stradă, de breaslă, de oraș, au sistemul acesta de referendum atât local, cât și central. E o societate foarte implicată în viața cetății. Istoric vorbind, la noi mult mai puțin. Sunt niște lucruri foarte bune și pozitive, care explică și succesul acelei țări.

De cealaltă parte, ei fiind o cultură protestantă dură, pentru că protestantismul în mare parte și de acolo a pornit, sunt foarte închiși. Le e foarte greu să interacţioneze cu oameni străini, chiar în cadrul familiilor sunt foarte distanți unii cu alții. Ceea ce pentru români e puțin complicat. Noi suntem mult mai vii, să spunem așa, decât sunt ei. Sunt și lucruri bune, și rele. E o societate colaborativă, dar semi-închisă pentru străini, care însă te respectă dacă ești bun în ceea ce faci.

De ce am venit în România? Pentru că 1. Mi-era dor. 2. Am avut o oportunitate grozavă, pentru că am venit pe o poziție minunată în cadrul unei firme senzaționale. Și 3. Venind dintr-o societate perfectă, pentru că Elveția e aproape perfectă, n-ai ce să mai repari acolo, rămâneai o rotiță într-un sistem care funcționează. Aici, cu toată nebunia în care suntem, mai poți schimba ceva.

Diaspora ar trebui să aibă în Parlament câți reprezentanți are Bucureștiul

Diaspora e esențială și nu trebuie gândită ca o populație care a plecat și s-a deconectat de țară. De multe ori, oamenii din diaspora sunt mai implicați și știu mai multe din ce se întâmplă decât românii care au rămas. Diaspora vine, se întoarce, vizitează țara de multe ori pe an, nu e o populație pierdută de România, e o populație conectată cu România. Mulți din cei mai buni oameni sunt din diaspora. E un mesaj de speranță care trebuie dat diasporei, că țara o va duce mai bine, că țara va deveni europeană, că va deveni civilizată și că va fi un rol pentru ei în România.
Sunt două probleme. Una e de reprezentativitate (în Parlament - n.r.). Toată diaspora asta face mai puțin decât un județ în România, deși populația e de 15 ori mai mare. E o problemă care nu poate continua. A doua e ușurința de a vota în diaspora. Dacă vă uitați la alte țări cu diasporă importantă și mai implicată, știu că sunt țări puțin iliberale, dar măcar pot vota pentru țara din care fac parte, Turcia, Ungaria, acolo se face chiar campanie, toți din diaspora pot vota. Așa trebuie să se întâmple și la noi. 

Estimăm 4 milioane de oameni diaspora, între 3,5 și 4. Nu toți votează, mulți s-au deconectat complet de țară. Probabil o reprezentativitate la nivel de 1-2 milioane de oameni ar trebui dată, dacă facem proporția între numărul deputaților și senatorilor. Aș da aceeași reprezentativitate în Parlament pe care o are Bucureștiul, aș da-o diasporei. 

Urmăriți mai jos partea a doua a interviului, în care Andrei Caramitru vorbește despre apropierea recesiunii economice în România:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri