Sari la conținut
News Alert

Claude și Kim Kum-sun. Regizorul de 91 de ani care a plecat în căutarea unei foste povești de dragoste în Coreea de Nord

La 91 de ani, regizorul Claude Lanzmann, un monument viu al cinematografiei europene, se poate lăuda cu un spirit de aventură extrem de ascuțit. Ultima sa producție, Napalm, un documentar cu substrat autobiografic, are la bază un episod din trecutul amoros al cineastului care l-a purtat în universul izolaționist al Coreei de Nord.

cover-r4x3w1000-5836e5620bdeb-claude-lanzmann-lors-dun-entretien

Claude Lanzmann

Napalm a avut premiera la festivalul de film de la Cannes. Documentarul explorează un segment istoric care pornește de la utilizarea armelor incendiare ale forțelor americane în războiul coreean din anii 1950-1953. Însă filmul lui Lanzmann mai conține și un alt element: partea secundă a documentarului se decantează treptat într-o poveste de dragoste pe care, în anii 1950, regizorul a trăit-o în Phenian alături de o asistentă medicală pe nume Kim Kum-sun.

Claude Lanzmann le-a vorbit jurnaliștilor de la The Guardian despre acest fascicol biografic din tumultoasa lui viață.

Anul trecut, Lanzmann și-a mascat o călătorie în Coreea de Nord sub pretextul că voia să facă un film despre pasiunea nord-coreenilor pentru taekwondo. Într-adevăr, Napalm conține și cadre hilare cu luptătorii acestui sport, dar scopul regizorului era cu totul altul: o călătorie cu „mașina timpului” în locul din Phenian unde se consumase povestea dintre el și Kim Kum-sun.

„A fost o provocare să fac un film cu o poveste extrasă din viața mea. Un alt om ar fi spus: OK, vom turna acest film ca ficțiune. Va fi într-o altă țară, va fi un alt râu și va fi cu actori. Dar nu, această poveste mi s-a întâmplat. Ar fi fost dificil să i-o ofer unui actor. Ar fi fost o trădare”, a spus Lanzmann.

Întrebat în legătură cu dificultățile de a filma în Coreea de Nord, regizorul a spus că „era aproape imposibil”, însă scenele cu exercițiile practicanților de taekwondo s-au dovedit un camuflaj credibil pentru adevăratele sale intenții. „Acele scene despre taekwondo sunt foarte amuzante”.

Cât timp au durat filmările, a fost tentat să ia legătura cu fosta sa iubită? Răspunsul lui Claude Lanzmann a fost unul abrupt. Își pusese sub lacătul unei interdicții un asemenea gând: „Nu. Nu. Nu am vrut. Este probabil moartă. Viața acolo este mai scurtă decât aici. Și chiar dacă ar fi fost în viață, n-aș fi vrut să o văd ca pe o femeie bătrână”.

Ca mulți alți regizori care au reușit să se strecoare în „leviatanul” Coreei de Nord, și Lanzmann descrie cu fascinație Phenianul, ca pe o frontieră finală care se prelungește în lumea visului: „Este ca un vis. Este un oraș monumental. Și gol. Este un oraș de tipul „ca și cum”. Când am fost acolo în anii 50, puteai vedea o polițistă în uniformă sovietică dirijând traficul cu gesturi mecanice. Era amuzant, deoarece traficul era compus doar din pietoni. Nu vedeai nici o mașină”.

Fiul al unei familii de evrei, fost luptător în adolescență în Rezistența Franceză, Claude Lanzmann este regizorul celebrului documentar de opt ore din 1985, Shoah, o antologie de mărturii la persoana I ale supraviețuitorilor Holocaustului, considerat de critica de film unul dintre cele mai profunde și dure sondări prin artă ale acestui genocid.  

 

Pe aceeași temă